RĂZBOI ISRAEL – IRAN. Reacții internaționale: Marea Britanie condamnă „atacul nesăbuit”, China îndeamnă la „calm şi reţinere”

Publicat: 14 04. 2024, 10:02
Război Israel - Iran, reacții internaționale / Sursa FOTO: twitter.com/POTUS

Atacul declanșat de Iran în noaptea de sâmbătă spre duminică, 14 aprilie, împotriva Israelului, drept răspuns la o lovitură atribuită IDF asupra consulatului Teheranului din Damasc și care s-a soldat cu moartea unor importanți generali din Forțele Al Quds, a suscitat atât condamnări ferme pe plan global, cât şi îndemnuri la calm și reţinere.

Cele mai recente evenimente din Orientul Mijlociu sunt obiectul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate.

Joe Biden asigură Israelul de sprijin total

Preşedintele american a asigurat Israelul de sprijinul „de neclintit” al SUA.

„Angajamentul nostru în favoarea securităţii Israelului în faţa ameninţărilor Iranului şi aliaţilor acestuia din regiune este de neclintit”, a scris Joe Biden pe reţeaua socială X, postând o fotografie de la reuniunea de urgenţă de la Casa Albă cu echipa sa pentru securitate naţională.

Cu puţin timp înainte de prima reacţie directă a lui Joe Biden, un responsabil al Pentagonului a anunţat că forţele americane poziţionate în Orientul Mijlociu doboară „drone lansate de Iran şi care vizează Israelul”.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a condamnat „ferm” atacul „inacceptabil” lansat de Iran – „Constituie o escaladare fără precedent şi o ameninţare gravă la adresa securităţii regionale”.

Și secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat „grava escaladare” pe care o reprezintă atacul Iranului împotriva Israelului şi a îndemnat la o „încetare imediată a ostilităţilor”.

Guterres a afirmat că este „profund îngrijorat de pericolul foarte real al unei escaladări devastatoare la scară regională” şi a îndemnat „toate părţile să dea dovadă de cea mai mare reţinere pentru a evita orice acţiune ce ar putea duce la confruntări militare majore pe mai multe fronturi în Orientul Mijlociu”.

Rishi Sunak: „Condamn atacul nesăbuit al regimului iranian”

Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, a transmis că Regatul Unit va continua să susțină securitate Israelului, în contextul „atacului nesăbuit” al regimului iranian.

„Condamn în cei mai fermi termeni atacul nesăbuit al regimului iranian împotriva Israelului. Iranul a demonstrat încă o dată că intenționează să semene haos în propria curte.

Regatul Unit va continua să susțină securitatea Israelului și a tuturor partenerilor noștri regionali, inclusiv Iordania și Irakul”, a scris pe X Rishi Sunak.

Franța a condamnat atacul Iranului, care „urcă un nou nivel în acţiunile sale de destabilizare”. „Decizând o asemenea acţiune fără precedent, Iranul a urcat un nou nivel în acţiunile sale de destabilizare şi îşi asumă riscul unei escaladări militare”, a scris pe X Stephane Sejourne, ministrul de Externe francez, adăugând că „Franţa îşi reafirmă ataşamentul pentru securitatea Israelului şi îl asigură de solidaritatea sa”.

Și Germania a atenţionat că atacul „ar putea cufunda întreaga regiune în haos”. „Condamnăm cu cea mai mare fermitate atacul în curs, care ar putea cufunda întreaga regiune în haos”, a scris pe X Annalena Baerbock, şefa diplomaţiei germane, cerând Iranului „să înceteze imediat atacul”.

De asemenea, ea a adăugat că „Berlinul este în mod ferm de partea Israelului”.

Italia, prin vocea ministrului său de Externe, Antonio Tajani, a anunţat că „urmăreşte cu atenţie şi preocupare situaţia”, iar Canada a condamnat „fără echivoc aceste atacuri aeriene”, exprimându-şi „solidaritatea cu Israelul”.

China, „profund preocupată” de situația din Orientul Mijlociu

China şi-a exprimat „profunda preocupare” după atacul întreprins de Iran ca răspuns la o lovitură împotriva consulatului său din Damasc, Siria.

„China îşi exprimă profunda preocupare privind agravarea actuală a situaţiei şi îndeamnă părţile vizate să dea dovadă de calm şi reţinere, pentru a evita o nouă escaladare a tensiunilor”, a subliniat Ministerul Afacerilor Externe chinez.

Arabia Saudită a îndemnat toate părţile la „cea mai mare reţinere, pentru a feri regiunea şi locuitorii ei de pericolele războiului”. Saudiții cer Naţiunilor Unite „să-şi asume responsabilităţile în materie de menţinere a păcii şi a securităţii internaţionale”.

Prin Ministerul de Externe, Egiptul a îndemnat la „o reţinere maximală” şi a transmis că este „în contact direct cu toate părţile conflictului pentru a încerca să stăvilească situaţia”, avertizând, totodată, împotriva „riscului de expansiune regională a conflictului”.

Şi state din America Latină, printre care Argentina, Mexic şi Chile, au condamnat atacul Iranului, declarându-se solidare cu Israelul.

Represaliile de sâmbătă constituie primul atac direct întreprins vreodată de Iran împotriva teritoriului israelian și generează temeri privind o escaladare în Orientul Mijlociu, într-un context deja exploziv pe fondul războiului din Fâșia Gaza.

CITEȘTE ȘI:

RĂZBOI ISRAEL – IRAN. Netanyahu are undă verde să lovească Teheranul!/ „Vor riposta de 10 ori mai puternic”

Joe BIDEN convoacă G7, după atacul asupra Israelului / „I-am spus lui Netanyahu că Israelul a demonstrat o capacitate remarcabilă de a se APĂRA”