RĂZBOIUL din Ucraina, ziua 907. Incendiu la centrala NUCLEARĂ din Zaporojie, cea mai mare din Europa. ONU avertizează asupra pericolului
Situația de la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, cea mai mare centrală din Europa, se deteriorează în urma unui bombardament în orașul Enerdogar, aflat în apropiere, a avertizat sâmbătă reprezentantul de supraveghere al ONU pentru energie.
Cea mai mare centrală nucleară din Europa, Zaporojie, din sudul Ucrainei, se află sub controlul trupelor ruse, încă din 2022. Recent, situația de securitate nucleară de la centrală a devenit alarmantă, după ce o dronă a lovit la 100 de metri distanță de singurul sistem de electricitate care mai alimentează centrala.
„Încă o dată asistăm la o escaladare a pericolului de securitate nucleară cu care se confruntă centrala nucleară Zaporojie. Rămân extrem de îngrijorat și lansez un apel de respectare strictă a celor cinci principii concrete stabilite pentru protecția centralei”, a declarat directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, într-un comunicat de presă, potrivit CNN.
Reprezentanții centralei au informat autoritățile AIEA că o dronă a lovit chiar în afara zonei protejate a centralei, lângă „bazinele esențiale de stropire cu apă de răcire și la aproximativ 100 de metri de linia electrică Dniprovska, singura linie de 750 de kilovolti rămasă care furnizează energie electrică (centralei) ”, se arată într-un comunicat al AIEA.
Echipa AIEA a vizitat zona și a raportat că pagubele păreau să fi fost cauzate de o dronă. Nu au fost victime și nici echipamente avariate, dar drumul a fost avariat între cele două porți principale către uzină.
Media de stat rusă TASS susține că trupele ucrainene ar fi bombardat centrala din Zaporojie
Cu toate acestea, în urmă cu o săptămână, președintele ucrainean Volodimir Zelensky a anunțat că forțele ruse au declanșat un incendiu la centrală, arătând o înregistrare video în care se poate vedea cum un fum foarte gros iese din unul dintre turnurile uzinei.
FOTO: Profimedia