Războiul MURDAR trebuie să înceteze! Presa din SUA se repliază împotriva lui TRUMP
Campania a fost organizată de jurnaliștii de la Boston Globe, al căror redactor-șef a abordat diverse entități media din țară, pentru a scrie editoriale în care DENUNȚĂ atitudinea ostilă a lui Trump față de presă, scrie The Guardian.
„Acest război murdar asupra presei libere trebuie să înceteze”, au declarat coordonatorii publicației Boston Globe. „Publicațiile, indiferent de culoarea politică, ar putea să ofere o declarație puternică, dacă rămân împreună și își apără profesia și rolul vital pe care îl au în societate”.
Sâmbătă, peste o sută de publicații au semnat o campanie, a declarat Marjorie Pritchard, redactorul-șef adjunct al Boston Globe.
Printre ziarele care vor participa la acțiune se numără Houston Chronicle, Miami Herald și Denver Post. Fiecare cotidian va publica propriul editorial în ziua de joi.
„Dorim să publicăm un editorial în data de 16 august asupra pericolelor asaltului administrației asupra presei și îi rugăm pe ceilalți să se implice în publicarea propriilor editoriale, în aceeași zi”, se arată în apelul comun.
„Cuvintele noastre vor fi diferite. Dar vom fi de acord că asemenea atacuri sunt îngrijorătoare„.
Campania a fost susținută de Societatea Americană a Editorilor de Presă.
Trump critică des mass media și diverși jurnaliști pentru relatările care nu sunt pe placul său, acuzându-i de propagarea unor „fake news” (știri false, neadevărate).
Președintele a fost criticat după ce a spus că presa este INAMICUL STATULUI, inclusiv de către Zeid Ra”ad al-Hussein, comisarul ONU pentru drepturile omului, aflat la final de mandat. Acesta din urmă a declarat că retorica lui Trump împotriva presei „este foarte aproape să incite la VIOLENȚĂ„.
Luna trecută, Trump s-a întâlnit cu oficialii de la New York Times, pentru a discuta despre etichetările președintelui, cum că presa ar fi „inamicul statului”. Președintele a spus că întâlnirea a fost „foarte bună”, dar la câteva ore distanță a revenit cu un atac acid pe Twitter, despre „criticii anti-Trump din industria muribundă a presei”.
„Ziarele aflate în decădere New York Times și Amazon Washington Post nu fac nimic altceva decât să scrie articole negative despre orice realizare pozitivă”, a scris Trump pe Twitter. „Și nu se vor schimba NICIODATĂ!„