Războiul oamenilor, luptat de drone. Riscul la care se expune comunitatea internațională de fiecare când decolează un avion fără pilot
Aceste avioane pilotate de la distanță sunt un instrument util care va fi menținut, recunosc autorii. Însă este necesar ca președintele american Barack Obama să ridice vălul secret care acoperă aceste atacuri, să înăsprească regulile cu privire la recurgerea la aceste atacuri și la verificarea utilității lor, adaugă ei într-un raport întocmit de către Stimson Center, un cerc de reflecție cu sediul la Washington.
„Recurgerea sporită la drone (avioane fără pilot) înarmate riscă să ne conducă spre o pantă alunecoasă care conduce la războaie continue sau mai importante”, insistă autorii, printre care se află și generalul în retragere John Abizaid, fostul șef al Forțelor americane în Orientul Mijlociu.
Atacuri cu avioane fără pilot în afara câmpului de luptă tradițional „riscă să fie inițiate de alte țări” și să alimenteze instabilitatea în numeroase regiuni, avertizează ei.
Autorii raportului consideră aceste atacuri un „precedent periculos”, în special din cauză că unele dintre aceste țări – pe care nu le numesc – „se pare că nu vor fi la fel de scrupuloase” ca Statele Unite în privința procedurilor care reglementează atacurile.
În opinia lumii, Washingtonul și-a arogat dreptul de a ucide pe oricine este suspectat că face parte din Al-Qaida sau complici ai rețelei teroriste „din orice țară, în orice moment, pe baza unor criterii și dovezi secrete”, apreciază ei.
Acest caracter secret împiedică membrii Congresului să-și exercite misiunea de control și riscă să amenințe principiile de la baza dreptului internațional.
Președintele american a promis în mai să ridice o parte a vălului secret care acoperă atacurile cu avioane fără pilot, pledând că este necesar ca fiecare operațiune în parte să nu „creeze mai mulți inamici decât sunt eliminați pe câmpul de bătălie”.
Dar dacă numărul atacurilor efectuate în Yemen și Pakistan a scăzut începând din 2010, secretul care le înconjoară este aproape același, provocând critici la adresa lui Barack Obama, acuzat că nu-și respectă promisiunea.
Raportul întocmit de Stimson Center îndeamnă Administrația Obama să adopte o poziție mai transparentă, prin recunoașterea atacurilor după ce au fost efectuate. În acest stadiu, oficialii americani recunosc cu jumătate de gură existența unor asemenea atacuri și nu dezvăluie cine este ținta și nici dacă există victime în rândul civililor.