Răzbunare incendiară, la propriu, a unei românce din Italia după ce și-a surprins iubitul cu amanta
O româncă din Italia, în vârstă de 48 de ani, a dat foc locuinței sale improvizate (o baracă abandonată din orașul Ladispoli), sâmbătă dimineață, după ce şi-a surprins iubitul cu amanta. Mai exact, a incendiat patul din interior, iar flăcările s-au extins. Gestul său putea să provoace o adevărată tragedie, pentru că în zonă se aflau și butelii.
Femeia locuia, de câţiva ani, împreună cu partenerul său într-o baracă abandonată, situată sub un pasaj rutier de pe Viale Europa, Italia. Baraca a fost lăsată acolo de firma care a construit pasajul, notează Roma Today, citată de Antena 3.
În dimineața zilei de sâmbătă, 14 noiembrie, românca şi-a surprins partenerul în compania unei alte femei. Pe moment nu a reacţionat violent, însă a revenit după-amiază şi a incendiat patul, pentru a se răzbuna, iar baraca a ars în proporţie de 80%.
Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită, pentru bărbatul și nici amanta lui nu se aflau în baracă, la momentul incidentului.
Fumul puternic i-a determinat pe şoferii de pe pasaj să sune imediat la 112, iar în scurt timp, la faţa locului a ajuns o echipă de pompieri care a reuşit să stingă incendiul.
Lângă baracă, pompierii au mai găsit şi câteva butelii de gaz la care incendiul nu a ajuns, din fericire. Astfel, incendiul putea provoca o explozie puternică sub pasajul rutier.
Autoritatea Judiciară a ordonat arestarea femeii pentru incendiu și ulterior a fost condusă la penitenciar.
Româncă ucisă în Germania de soțul italian, în fața copilului de nici 2 ani. Tânăra se despărţise de bărbat şi dorea să se întoarcă în țară
O tânără de origine română, în vârstă de 25 de ani, originară din Tecuci, județul Galați, a fost ucisă în Germania de soțul italian, Rosario, în vârstă de 46 de ani. Totul s-a întâmplat în fața copilului ei de un an și opt luni.
Înainte de crimă, femeia fusese ținută ostatică în locuința sa de bărbatul care nu accepta ideea divorțului, care ulterior a înjunghiat-o de mai multe ori, scrie Adevărul.
Tânăra se despărţise de italian şi dorea să se întoarcă în România, dar bărbatul refuza să accepte ideea şi a încercat de mai multe ori să o convingă să se împace cu el.
Pentru că era violent, Cristina chiar l-a reclamat la Poliţie, iar acestuia i se interzisese să se apropie de apartamentul româncei, dar acesta a ignorat interdicţia.
De altfel, tânăra ceruse de mai multe ori ajutorul Poliţiei, pentru a primi protecţie împotriva violenţelor soţului său, dar nu au fost luate măsuri împotriva acestuia, în afara interdicţiei de a se apropia de locuinţa victimei.