Prima pagină » Știri externe » Reacția IMEDIATĂ a lui Putin la „insolența” americanilor și la noile sancțiuni votate în Senatul SUA

Reacția IMEDIATĂ a lui Putin la „insolența” americanilor și la noile sancțiuni votate în Senatul SUA

Reacția IMEDIATĂ a lui Putin la „insolența
Senatul Statelor Unite a votat favorabil proiectul legislativ prin care vor fi impuse noi sancțiuni Rusiei, Iranului și Coreei de Nord, în pofida obiecțiilor ridicate de Casa Albă, informează BBC News. În replică, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat legislatorii americani de „insolență" și a promis că Rusia va recurge la represalii dacă sancțiunile SUA vor fi legalizate în cadrul ultimei runde de aprobări, informează The Guardian.

La fel ca și în cazul votului din Cameră, legea s-a bucurat de un sprijin bipartizan, 98 de senatori votând în favoarea legii și doar doi împotrivă. Votul din Senat vine la două zile după votul din Camera Reprezentanților ce a avut același deznodământ. Este prima legislație majoră adoptată de Congresul Statelor Unite de când Donald Trump a preluat mandatul de președinte.

Legea urmează să ajungă pe masa președintelui, care are dreptul de a o promulga sau de a-și exercita dreptul de veto.

Administrația Trump s-a opus adoptării legii privind noile sancțiuni deoarece președintele va trebui să obțină aprobarea Congresului înainte de a reduce orice sancțiuni impuse Moscovei.

Adoptarea noului pachet de sancțiuni vine pe fondul intențiilor tot mai vizibile ale congresmanilor americani privind investigarea interferențelor Rusiei din campania prezidențială din 2016 și posibilul efect al acestor ingerințe asupra alegerii în funcția de președinte a lui Donald Trump.

Intenția Congresului de a impune noi sancțiuni Rusiei a ridicat nemulțumirile unor state europene, în special ale Germaniei deoarece unele companii europene ar intra sub incidența sancțiunilor din pricina cooperării cu Rusia în sectorul energetic.

Putin: Rusia promite represalii după ce Senatul SUA aprobă un proiect de lege privind noi sancțiuni

„Ne purtăm într-un mod restrictiv și răbdător, dar la un momenta dat va trebui să reacționăm. Este imposibil să tolerezi la nesfârșit acest tip de insolență față de țara noastră”, a afirmat Putin în cadrul unei conferințe de presă.

Rusia a cerut SUA reducerea personalului diplomatic și va confisca unele proprietăți diplomatice, ca răspuns la sancțiunile dictate de americani

Rusia a cerut, vineri, Statelor Unite să-și reducă personalul diplomatic până la 1 septembrie și a anunțat confiscarea unor proprietăți folosite de către diplomați americani, ca răspuns la noile sancțiuni dictate de Washington împotriva Moscovei, relatează site-ul agenției Tass.

Potrivit ministerului rus de Externe, personalul din misiunile diplomatice și consulare ale SUA a fost redus la 455 de persoane, pentru a fi la același nivel cu personalul ambasadei Rusiei la Washington.
 
În plus, autoritățile ruse vor confisca proprietățile de vacanță și depozite folosite de către diplomați americani. „Partea rusă suspendă de la 1 august folosirea de către ambasada SUA în Rusia a tuturor depozitelor de pe strada Dorozhnaya din Moscova și a proprietății din Serebryany Bor”, se arată într-un comunicat al ministerului rus de Externe.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!