Prima pagină » Știri externe » Reacția lui Vladimir Putin, după ce puterile occidentale au limitat accesul Rusiei la tehnologiile ultramoderne

Reacția lui Vladimir Putin, după ce puterile occidentale au limitat accesul Rusiei la tehnologiile ultramoderne

Reacția lui Vladimir Putin, după ce puterile occidentale au limitat accesul Rusiei la tehnologiile ultramoderne
Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că Rusia ar trebui să accelereze dezvoltarea științei, după ce puterile occidentale au limitat accesul țării la tehnologia modernă, pe fondul implicării Moscovei în conflictul din Ucraina.

Occidentul a introdus mai multe sancțiuni în cazul Rusiei, de la restricționarea vizelor și înghețarea conturilor unor politicieni și antreprenori, până la limitarea accesului la cele mai moderne tehnologii petroliere, care sunt vitale pentru dezvoltarea statului condus de Putin, scrie Reuters.

În cadrul unei întâlniri cu Guvernul, Putin a declarat că restricțiile ar putea stimula Rusia să își dezvolte propriile tehnologii. „Sancțiunile sunt neplăcute, dar le-am putea folosi în favoarea noastră”, a spus Putin. „Circumstanțele actuale oferă și o oportunitate: Rusia a fost impulsionată să se dezvolte din punct de vedere tehnologic”.

Casa Albă a interzis importurile de echipamente moderne pentru industria petrolului în Rusia și a impus sancțiuni pentru cele mai importante companii petroliere rusești, printre care Rosneft, Lukoil și Gazpromneft. Mai exact, companiile occidentale nu au voie să colaboreze cu giganții din Rusia.

Rusia, al doilea cel mai mare exportator de petrol din lume, mizează pe regiunea arctică și rezervele care susțin o producție de 10,5 milioane barili petrol pe zi, în timp ce înregistrează o scădere a producției la puțurile vechi din Siberia de Vest.

Economia Rusiei a fost afectată de scăderea prețurilor la petrol, în condițiile în care prețul petrolului Brent a ajuns sub 70 de dolari pe baril, punând presiune asupra rublei și plasând finanțele țării în zona unui risc de recesiune. Putin a precizat că Rusia nu va tăia fondurile pentru știință, care vor fi de 834 miliarde ruble (15,56 miliarde dolari) până în 2020. 

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și