Reacția președintelui libanez în urma raidul sirian de pe teritoriul țării sale
Președintele libanez Michel Sleimane a calificat, marți, drept „inacceptabil” raidul efectuat o zi în urmă, pentru prima dată, de către aviația siriană împotriva teritoriului libanez, relatează AFP.
„Bombardamentul aerian sirian împotriva teritoriului libanez este o încălcare inacceptabilă a suveranității libaneze”, a explicat el într-un comunicat al președinției, publicat din Lagos, unde președintele se află în cadrul unui turneu african, care are ca scop principal vizitarea importantelor comunități libaneze care se regăsesc în Africa.
Este vorba despre prima confirmare oficială că raidul a lovit puternic teritoriul libanez.
Un oficial libanez de rang înalt a confirmat, sub protecția anonimatului, pentru AFP raidul, însă fără să precizeze dacă acesta a atins Libanul.
„Avioane siriene au lansat luni patru rachete asupra frontierei dintre Liban și Siria, însă nu pot să precizez încă dacă au lovit teritoriul libanez sau doar pe cel sirian”, a declarat el.
În schimb, Departamentul de Stat american a confirmat faptul că avioane militare siriene au efectuat luni, pentru prima dată, raiduri în nordul Libanului, calificând bombardamentul drept o „escaladare semnificativă”.
„Avioane și elicoptere ale regimului sirian au lansat rachete în nordul Libanului, atingând Wadi Khail, în apropiere de orașul de graniță Arsal. Aceasta reprezintă o escaladare semnificativă în încălcarea suveranității teritoriale libaneze, de care Siria se face vinovată”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland.