REACȚIE. Statele Unite răspund deciziei Iranului de a emite un mandat de arestare pe numele lui Donald Trump

Publicat: 30 06. 2020, 01:57
REACȚIE. Statele Unite răspund deciziei Iranului de a emite un mandat de arestare pe numele lui Donald Trump. Sursa foto: Shutterstock

Iranul a emis, luni, mandate pentru arestarea preşedintelui SUA, Donald Trump, şi a altor 35 de persoane implicate în asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani, dar Washingtonul a catalogat „act de propagandă„ decizia Teheranului.

Armata Statelor Unite l-a asasinat în ianuarie, în Irak, pe generalul iranian Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quods din cadrul Gardienilor Revoluţiei. Washingtonul l-a acuzat pe Soleimani de coordonarea atacurilor comise de grupuri proiraniene asupra trupelor americane din Orientul Mijlociu, după cum informează agenția MEDIAFAX.

Procurorul iranian Ali Alqasimehr a anunţat luni, potrivit agenţiei de presă Fars, că autorităţile iraniene au emis mandate de arestare pe numele preşedintelui american, Donald Trump, şi a altor 35 de persoane implicate în operaţiunea de asasinare a lui Qassem Soleimani. Acuzaţiile sunt de crimă şi act terorist. Teheranul cere susţinerea Interpol în acest caz.

Este vorba de un „act de propagandă”, a reacţionat Brian Hook, emisarul SUA privind Iranul, citat de agenţia de presă Reuters.

„Evaluarea noastră este că Interpol nu intervine pentru a emite alerte roşii în cazuri de natură politică. Aici este un caz de natură politică. Nu are nicio legătură cu siguranţa naţională, cu pacea internaţională sau cu promovarea stabilităţii. Este un act de propagandă pe care nu îl ia nimeni în serios”, a subliniat Brian Hook.

Șanse aproape zero ca Interpol să intervină în acest caz

Probabilitatea ca Interpol să intervină în ceea ce privește solicitarea Iranului este minimă, întrucât regulamentul după care se ghidează agenția interzice ca aceasta să se implice în acțiuni de natură politică.

Generalul iranian Qassem Soleimani, fostul lider al Forțelor Quds din cadrul Gardienilor Revoluției din Iran, a murit în urma unei operațiuni a forțelor americane de securitate în luna ianuarie, în apropierea Aeroportului Internațional din Bagdad, Irak.

Asasinarea generalului iranian a avut loc după mai multe luni de tensiuni în creștere între Washington și Teheran, iar Iranul a răspuns atunci cu un atac cu rachete asupra trupelor americane din Irak.