Recep Erdogan condamnă riposta disproporționată a Israelului împotriva Fâșiei Gaza

Publicat: 11 10. 2023, 18:00
Actualizat: 11 10. 2023, 18:03
Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei / Foto - Profimedia Images

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a condamnat vehement, miercuri, blocada israeliană asupra teritoriului palestinian Fâșia Gaza și a apreciat că Israelul a reacționat disproporționat după atacurile grupului Hamas, ceea ce, în opinia sa, poate fi considerat drept ”masacru”.

Președintele Turciei a afirmat că există ”moralitate” chiar și în situațiile de război, observând însă că evoluțiile de după atacurile islamiste lansate sâmbătă ”au încălcat foarte grav” aceste principii.

”Împiedicarea oamenilor să își asigure necesitățile de bază și bombardarea caselor în care locuiesc civili, efectuarea unor operațiuni rușinoase, aceste acțiuni nu mai sunt un război, ci un masacru”, a acuzat Recep Tayyip Erdogan, citat de agenția Reuters. Israelul a oprit alimentarea cu apă și electricitate în teritoriul palestinian Fâșia Gaza, iar atacurile militare israeliene afectează și infrastructura civilă.

Prezent la o reuniune a grupului parlamentar al Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), Erdogan a afirmat că riposta israeliană asupra Fâșiei Gaza este ”disproporționată” și a îndemnat comunitatea internațională să nu se solidarizeze ”orbește” cu o singură parte a conflictului.

”Le cerem națiunilor din America, din Europa și din alte regiuni ale lumii să asume poziții corecte, bazate pe un echilibru umanitar. Toată lumea trebuie să evite acțiuni prin care ar pedepsi poporul palestinian, de genul blocării asistenței umanitare”, a subliniat Erdogan.

Turcia oferă susținere poporului palestinian și menține contactele cu grupul Hamas. Administrația de la Ankara depune eforturi pentru relansarea relațiilor cu Israelul, după ani de tensiuni, dar, spre deosebire de Uniunea Europeană și de Statele Unite, nu consideră Hamas organizație teroristă.

Și Uniunea Europeană a cerut Israelului să aibă o ripostă militară proporționată împotriva grupurilor islamiste din teritoriul palestinian Fâșia Gaza, insistând pentru respectarea normelor dreptului internațional.

Ca ripostă la atacurile grupurilor islamiste, Guvernul israelian a anunțat ”asediul total” asupra Fâșiei Gaza și oprirea alimentării cu electricitate, apă și alimente.

Însă Uniunea Europeană a criticat acțiunile Israelului. ”Israelul are dreptul să se apere, dar trebuie să facă acest lucru în conformitate cu dreptul internațional, cu legislația umanitară, iar unele decizii intră în contradicție cu reglementările internaționale”, a declarat marți Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate, după reuniunea miniștrilor de Externe din statele Uniunii Europene.

Citește și:

Lloyd Austin reafirmă angajamentul SUA pentru apărarea Israelului și avertizează națiunile ostile