Prima pagină » Știri externe » Recep Tayyip Erdogan aruncă bomba: Anexarea peninsulei Crimeea este ilegală

Recep Tayyip Erdogan aruncă bomba: Anexarea peninsulei Crimeea este ilegală

Recep Tayyip Erdogan aruncă bomba: Anexarea peninsulei Crimeea este ilegală
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri, în cadrul unei întrevederi cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, că anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea este un act ilegal pe care țara sa nu îl acceptă, potrivit Hurriyet.

În timpul conferinței comune de presă cu omologul său, Erdogan a făcut referire și la situația tătarilor din Crimeea. „Continuarea existenței etnicilor noștri în Crimeea, protejarea identității și culturii lor, dar și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora reprezintă prioritățile Turciei”, a spus el.

La rândul său, Volodimir Zelenski a făcut apel la Rusia să respecte legislația internațională și a subliniat că peninsula Crimeea aparține Ucrainei. El a adăugat că țara sa va încerca să găsească o soluție împreună cu Rusia pentru a restabili pacea și stabilitatea în regiune.

Zelenski a descris Turcia ca fiind „un vecin bun, un prieten sincer și un important partener strategic”. „Vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul acordat în privința suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei”, a mai spus acesta.

Relațiile dintre Ucraina și Rusia s-au deteriorat în anul 2014, când Rusia a anexat Peninsula Crimeea. Cele două țări sunt în conflict și din cauza faptului că Rusia susține separatiștii din regiunea Donbass, din estul Ucrainei.

Cele două țări au semnat un acord de încetare a focului în anul 2015, în Minsk, capitala Belarusului, cu susținerea Franței și Germaniei. Acordul a avut un succes limitat în ceea ce privește încetarea ostilităților dintre Rusia și Ucraina.

Foto: Hepta

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele