Prima pagină » Știri externe » RECESIUNE. Economia Franței înregistrează cea mai rapidă scădere din ultimii 50 de ani. Ce este mai rău abia acum vine

RECESIUNE. Economia Franței înregistrează cea mai rapidă scădere din ultimii 50 de ani. Ce este mai rău abia acum vine

RECESIUNE. Economia Franței înregistrează cea mai rapidă scădere din ultimii 50 de ani. Ce este mai rău abia acum vine

Economia Franței s-a contractat mai puțin decât se credea inițial în primul trimestru, dar s-a afundat în recesiune, iar cele mai rele lucruri abia acum vor veni, anunță Reuters, citând datele oficiale.

Cea de-a doua cea mai mare economie din zona euro a scăzut 5,3% în primele trei luni ale anului față de trimestrul precedent, a declarat agenția oficială de statistică, revizuind estimarea inițială de 5,8%, informează agenția de presă MEDIAFAX.

Aceasta este cea mai mare scădere trimestrială din 1968, când țara a fost cuprinsă de tulburări civile, proteste în masă și greve generale.

Economia înregistrase deja un minus de 0,1% în al patrulea trimestru, după o serie de greve declanșate în urma reformei pensiilor, ceea ce înseamnă că Franța a intrat în recesiune tehnică, definită drept două trimestre consecutive de contracție.

Restricțiile, principalul motiv al scăderii economiei franceze

Guvernul a impus unele dintre cele mai stricte restricții din Europa de la jumătatea lunii martie, închizând mari părți ale economiei până la ridicarea acestora, la 11 mai.

Deși activitatea economică revine treptat, INSEE a estimat la începutul acestei săptămâni că economia se poate contracta cu 20% în al doilea trimestru.

Restricțiile au redus cheltuielile gospodăriilor, în mod tradițional motorul creșterii franceze, iar scăderea a accelerat în al doilea trimestru. Cheltuielile de consum au scăzut cu un nivel record de 20,2% în aprilie, după reducerea din martie, de 16,9%.

Și unele companii franceze sunt afectate de criza provocată de pandemia de COVID-19. Constructorul auto francez Renault a anunțat concedieri masive în încercarea de a readuce compania pe profit. Totodată, gigantul auto a anunțat că plănuiește reduceri de cheltuieli de două miliarde de euro, în condițiile în care compania era deja afectată de o scădere a vânzărilor încă dinaintea izbucnirii crizei provocate de pandemia de COVID-19.

Recent, ministrul francez al Finanțelor, Bruno le Maire, a declarat că Renault ar putea să dispară dacă nu va primi curând ajutor pentru a face față crizei

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?