Recompensa pentru asasinarea scriitorului Salman Rushdie a fost mărită la 3,3 milioane de dolari
Recompensa oferită pentru asasinarea scriitorului britanic de origine indiană Salman Rushdie a fost mărită cu 500.000 de dolari de o organizație religioasă din Iran și a ajuns în prezent la suma de 3,3 milioane de dolari, informează contactmusic.com.
Informația a fost dată publicității într-o perioadă în care protestele față de un film realizat în Statele Unite care îl ironizează pe profetul Mahomed se intensifică tot mai mult pe plan internațional, în special în țările musulmane. În ultima săptămână, proteste însoțite de un val de violențe au izbucnit în multe țări din Orientul Mijlociu, dar și în Libia, Sudan, Tunisia și în Pakistan.
Salman Rushdie, care nu are nicio legătură cu filmul în cauză, este autorul volumului „Versetele satanice”, publicat în 1988. Interzis în India, volumul „Versetele satanice” este considerat și în zilele noastre de un număr mare de musulmani din lumea întreagă ca fiind un roman care le insultă religia.
Scriitorul Salman Rushdie, născut în Mumbai, în 1947, este subiectul unei fatwa (condamnare la moarte) emisă de 1989 de ayatollahul iranian Khomeini.
Condamnarea la moarte l-a forțat pe Rushdie să trăiască ascuns și sub protecția poliției britanice timp de peste un deceniu.
Potrivit postului de televiziune american NBC, care citează presa iraniană, Hassan Sanei, liderul aceleiași organizații fundamentaliste, a declarat: „Am adăugat suma de 500.000 de dolari la recompensa pe care o oferim pentru asasinarea lui Salman Rushdie. Orice persoană care va îndeplini această sentință va primi imediat suma întreagă”. Se crede că recompensa totală a ajuns în prezent la 3,3 milioane de dolari.
„Desigur, dacă sentința inițială pronunțată de imam (ayatolahul Khomeini) ar fi fost îndeplinită, insultele ulterioare – caricaturi, articole și filme – nu ar mai fi apărut”, a adăugat Hassan Sanei.
Scriitorul britanic Salman Ruhdie, autorul „Versetelor satanice” – carte ce conține un pasaj în care prostituate visează să devină femeile lui Mahomed -, a fost condamnat la moarte pe 14 februarie 1989, printr-un decret religios emis de ayatolahul Rouhollah Khomeini. Fondatorul Republicii islamice Iran cere tuturor musulmanilor să-i execute rapid pe autorul și pe editorii cărții, indiferent unde s-ar afla, pentru ca „nimeni să nu mai îndrăznească să ofenseze valorile sacre ale musulmanilor”. În septembrie 1998, autoritățile iraniene au promis că nu se va aplica decretul, dar totuși nu l-au anulat. În 1991, traducătorul nipon al cărții a fost asasinat, iar traducătorul italian a fost rănit.
Salman Rushdie s-a născut în Bombay (Mumbai), iar la vârsta de 13 ani a plecat în Anglia, unde a studiat la prestigiosul King’s College din Cambridge. După absolvire, s-a mutat la Karachi, în Pakistan. După o slujbă de scurtă perioadă în televiziune, el s-a întors în Marea Britanie și a început să își construiască o carieră de scriitor profesionist. A debutat în 1975, cu „Grimus” (Polirom, 1998), dar romanul care l-a impus în lumea literară a fost „Copiii din miez de noapte” (1981, Polirom 2005, 2007 – distins cu premiul Booker, în 1981, și Booker of Bookers, în 1993).
El apare ocazional la televiziune în calitate de invitat al unor talk show-uri și a fost consultant în echipa de producție a emisiunii „Real Time with Bill Maher” produsă și difuzată de HBO. Salman Rushdie a fost și gazda unui episod al emisiunii „Charlie Rose” difuzată de postul PBS în 2006.
Salman Rushdie a primit titlul de Cavaler al Imperiului Britanic în iunie 2007. Evenimentul a stârnit reacții violente din partea lumii islamice, reactualizând resentimentele pricinuite de publicarea „Versetelor satanice”. De asemenea, scriitorul deține titlul de Comandor al Ordinului Artelor și Literelor, cea mai înaltă distincție culturală franceză.