Recompense pentru voluntarii care se vor lăsa injectați cu un vaccin experimental împotriva Ebola
Cercetătorii vor desfășura în următoarea perioadă un nou studiu care ar putea duce la obținerea unui vaccin împotriva virusului Ebola. Ei își vor desfășura activitatea în orașul elvețian Lausanne. Vaccinul, dezvoltat de GlaxoSmithKline Plc, va fi testat pe 120 de adulți sănătoși. Până acum, peste 50 de persoane s-au oferit voluntare, potrivit Bloomberg.
Un transport de 101 fiole de vaccin vor ajunge până joi din Statele Unite în Elveția, iar vaccinările vor începe chiar săptămâna aceasta. Vaccinul experimental se bazează pe un adenovisus derivat de la cimpanzei care cuprinde gene de Ebola.
Persoanele care vor fi injectate cu vaccinul experimental sau cu un placebo vor primi 800 de franci elvețieni, echivalentul a 845 de dolari, pentru timpul acordat experimentului și pentru a-și acoperi cheltuielile de călătorie.
Nu toți elvețienii se declară însă mulțumiți de experimentul din Lausanne. Unii susțin că acesta îi îngrijorează și spun că suma de bani oferită participanților este prea mică, având în vedere riscurile la care s-ar putea expune participanții.
„Chiar nu vreau să mi se injecteze în organism un virus animal. (…) Remunerația este prea mică pentru riscul la care te supui”, a declarat Sebastien Charpie, un contabil elvețiean, pentru Bloomberg.
„Ai putea să îmi oferi de o mie de ori mai mult și tot aș spune nu”, a declarat și Kabongo Mlamba, un taximetrist din Lausane născut în Congo, țara unde a apărut pentru prima oară Ebola. „Efectele secundare ar putea fi îngrijorătoare”, a mai adăugat el.
Potrivit datelor oficiale ale Organizației Mondiale a Sănătății, până în decembrie, virusul Ebola va infecta 10.000 de persoane pe săptămână.