RECORD. Președintele Islandei, Olafur Ragnar Grimsson, a câștigat al cincilea mandat consecutiv

Publicat: 01 07. 2012, 13:28
Actualizat: 01 07. 2012, 23:12

Președintele în funcție Olafur Ragnar Grimsson a obținut al cincilea său mandat consecutiv, un record, în urma scrutinului desfășurat sâmbătă în Islanda, conform rezuiltatelor oficiale parțiale, relatează AFP.

După numărarea buletinelor de vot în cinci din cele șase circumscripții electorale, actualul președinte a obținut 52,5 la sută din voturi, în timp ce adversara sa, Thora Arnorsdottir, a primit 33,2 la sută din voturi.

Arnorsdottir, o jurnalistă de televiziune și activistă pentru drepturile femeilor în vârstă de 37 de ani, care nu are experiență politică, a fost nevoită să își întrerupă, în luna mai, campania electorală, pentru a-și aduce pe lume cel de-al treilea copil.

De altfel, faptul că a candidat la președinție în timp ce era însărcinată a fost privit cu rezervă de electorat, dar și de opinia publică internațională.

Aproximativ 236.000 de islandezi au fost chemați la urne pentru desemnarea președintelui țării.

În vârstă de 69 de ani, Grimsson declara în ianuarie că nu va candida pentru al cincilea mandat de președinte, iar sondajele prefigurau o victorie a Thorei Arnorsdottir. În martie, însă, 30.000 de islandezi – 10 la sută din populație – au semnat o petiție în favoarea președintelui în funcție, iar acesta s-a lăsat convins să candideze pentru un nou mandat de patru ani.

Olafur Ragnar Grimsson ocupă din 1996 funcția de președinte, care are caracter pur onorific, prerogativele executive fiind deținute exclusiv de Guvern.