O dansatoare din buric, în vârstă de 33 ani, a fost arestată în Rusia, fiind suspectată de înaltă trădare și spionaj. Povestea ei amintește de cartea și filmul omonim „Red Sparrow” – Vrabia roșie (2018).
Ekaterina „Katya” Zavalishina – absolventă a unei universități din Rusia – a fost reținută în capitala Rusiei de către FSB, serviciul de contrainformații al Rusiei, fiind suspectată de spionaj și înaltă trădare.
Oficialii ruși spun că au probe că femeia a transmis secretelor de stat unui reprezentant al unei țări străine.
Țara unde au fost transmise informațiile nu a fost identificată, dar ea a fost reținută cu puțin timp înainte de a zbura de la Moscova în Elveția, conform Mirror.
O sursă oficială a declarat agenției de presă de stat TASS: „FSB a reținut rezidentul Moscovei, cetățeanul rus E.S. Zavalishina. Este suspectată de înaltă trădare. Echipa de anchetă cere arestarea ei”.
Deocamdată nu este clar dacă dosarul ei este legat în vreun fel de războiul actual cu Ucraina.
Femeia avea legături cu Elveția și a fost înregistrată ca antreprenor individual în „consultanță în afaceri și management”, dar și-a încetat activitatea în aprilie.
Zavalishina a fost arestată oficial într-o ședință cu ușile închise de către Tribunalul Districtual Lefortovsky din Moscova până la jumătatea lunii august, pe măsură ce investigațiile continuă.
Femeia reținută este considerată a fi „specialist în domeniul relațiilor internaționale”.
Ea a absolvit Universitatea de Stat din Moscova în 2011 și a călătorit apoi în SUA, Europa și Africa.
Mama rusoaicei arestate, Larisa, în vârstă de 58 de ani, a spus că Zavalishina urma să zboare într-o călătorie de afaceri în Elveția.