REFERENDUM ÎN CATALONIA. Președintele regional amenință: orice acțiune împotriva consultării catalane va fi un atac contra democrației
Duminică va fi „o zi mare”, a spus el, după care a dat asigurări, răspunzând unei întrebări cu privire la o eventuală acțiune de blocare din partea parchetului sau poliției catalane, că „orice acțiune va fi un atac direct la adresa democrației” și „drepturilor fundamentale”.
Mas a mai anunțat că Guvernul catalan se va ocupa de numărarea buletinelor de vot și de anunțarea rezultatelor.
Președintele catalan, un naționalist conservator, a făcut aceste declarații cu mai puțin de 24 de ore înainte de vot. Tribunalul Constituțional, sesizat de autoritățile de la Madrid, a stabilit marți că Executivul catalan este necesar să se abțină de la orice acțiune în vederea organizării acestei consultări, altfel riscând să intre în ilegalitate.
Cu toate acestea, consultarea este bine organizată, în școli publice, și este susținută, inclusiv financiar, de către Generalitat (Executiv).
Madridul nu a spus clar dacă va adopta măsuri, sugerând că nu va fi decisă nicio acțiune de împiedicare a „libertății de exprimare” în cazul în care Executivul catalan rămâne deoparte.
Potrivit unor specialiști în drept constituțional, în cazul în care Mas nu va respecta decizia Tribunalului, care doar a „suspendat” acest eveniment, fără să se pronunțe pe fond, ar putea fi vizat de o procedură pentru „nesupunere civilă”, o infracțiune care poate antrena interdicția de a exercita anumite funcții.
Mas a precizat că serviciile sale se vor ocupa de numărătoare și i-a încurajat pe locuitorii Cataloniei să se prezinte la vot „fără frică”.
„S-a încercat să ni se pună bețe-n roate, dar, pe fond, este vorba despre libertatea de exprimare și de participare, drepturi fundamentale”, a spus el.
Parchetul General a cerut sâmbătă serviciilor sale din Catalonia să ancheteze pentru a stabili dacă decizia Tribunalului Constituțional a fost încălcată prin punerea școlilor publice la dispoziția consultării.