Prima pagină » Știri externe » REFERENDUM ÎN CRIMEEA. Primele REZULTATE OFICIALE: 95,5% din votanți au cerut unirea cu Rusia. Reacția SUA și a UE

REFERENDUM ÎN CRIMEEA. Primele REZULTATE OFICIALE: 95,5% din votanți au cerut unirea cu Rusia. Reacția SUA și a UE

Referendumul din Crimeea a început duminică. Populația decide dacă vrea anexarea la Rusia sau rămânerea în Ucraina.

Un milion și jumătate de alegători din Peninsula ucraineană Crimeea au votat duminică în vederea unei alipiri la Rusia, într-un scrutin denunțat de cea mai mare parte a comunității internaționale, dar susținut de Moscova și al cărui rezultat nu a lăsat loc la nicio surpriză. La închiderea urnelor, rezultatele indicate de un exit-poll au arătat că peste 95% dintre cei care s-au prezentat la vot au cerut includerea Crimeii în Federația Rusă. Prezența la vot a fost de aproximativ 82%, votul fiind boicotat de minoritatea tătară și de ucrainenii fideli Kievului.

SUA, UE precum și liderii diplomației din Marea Britanie sau Franța au declarat că nu recunosc acest referendum și rezultatele sale, pentru că s-a desfășurat ilegal, fără să respecte Constituția Ucrainei. O poziție similară a anunțat și Președinția României.

Liderul auto-proclamat al Crimeii, premierul Serghei Aksionov, a anunțat că luni, la ora 10.00, Parlamentul local se va reuni pentru a vota o rezoluție prin care cere oficial Rusiei includerea Peninsulei în Federația Rusă. Pe străzi, mii de oameni au ieșit să sărbătorească rezultatul scrutinului, fluturând steaguri rusești și cântând melodii tradiționale din Rusia.

Ministrul Apărării de la Kiev a anunțat că Rusia și Ucraina au negociat un armistițiu în Crimeea, valabil până vineri, 21 martie: trupele ucrainene vor rămâne în baze, iar cele rusești nu vor încerca să le scoată de pe poziții.

În contextul în care trupe ruse și miliții proruse sunt mobilizate în Crimeea, locuitorii acestei regiuni din sudul Ucrainei au fost invitați să aleagă între integrarea în Federația Rusă și o autonomie mai largă în interiorul Ucrainei.

Prima întrebare de pe buletinul de vot a fost: „Sunteți în favoarea reunificării Crimeii cu Rusia, ca parte a Federației Ruse?”. A doua întrebare este: „Sunteți în favoarea restaurării Constituției din 1992 și cu statutul Crimeii ca parte a Ucrainei?”.

Această a doua întrebare nu era deloc o opțiune pro-Ucraina, pentru că în Constituția din 1992 Crimeea era o entitate independentă a Ucrainei, cu drepturi sporite de a-și determina statutul și relațiile internaționale.

Infografic AFP.

Gândul vă prezintă evoluția evenimentelor din regiune.

UPDATE 07.23 Președintele american, Barack Obama, a evocat eventuale sancțiuni suplimentare vizând Rusia și l-a avertizat pe omologul său rus, Vladimir Putin, că Statele Unite și aliații lor nu vor recunoaște „niciodată” referendumul desfășurat duminică în Crimeea, relatează AFP.

UPDATE 22.30 Primele rezultate oficiale au fost anunțate de șeful Comisiei electorale: 95,5% dintre cei prezenți la vot au cerut includerea Crimeii în Federația Rusă. Până la această oră au fost numărate 50% din voturi, a mai spus Mihail Malișev.

UPDATE 22.10 Prezența oficială la vot a fost de 82,17%, a anunțat șeful Comisiei electorale din Crimeea.

UPDATE 21.55 Mii de persoane au ieșit duminică seara pe străzile capitalei Crimeii, Simferopol, și în Sevastopol, oraș istoric care găzduiește flota rusă la Marea Neagră, pentru a sărbători votul favorabil alipirii Crimeii la Rusia, relatează AFP.

La Simferopol, susținătorii Moscovei fluturau steaguri rusești și ale Crimeii în ritm de concert. La Sevastopol, mii de persoane făceau același lucru, unele chiar consumând alcool și scandând „Se-vas-to-pol” și „Ru-si-a” în fața artiștilor care interpretau dansuri tradiționale rusești.

UPDATE 21.35 Ministrul de Externe al Marii Britanii, William Hague, a anunțat că țara sa nu recunoaște rezultatul referendumului și cere sancțiuni puternice din partea UE.

„Marea Britanie nu recunoaște referendumul și rezultatul său, la fel cum o face și majoritatea comunității internaționale. La întâlnirea miniștrilor de Externe ai UE credem că trebuie adoptate măsuri care să trimită un semnal puternic Rusiei, că această provocare la adresa suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei va avea consecințe economice și politice”, a spus Hague.

UPDATE 21.00 Premierul auto-proclamat Serghei Aksionov a declarat că Parlamentul Crimeii va avea o sesiune luni și va cere președintelui Rusiei să includă Crimeea în Federația Rusă, relatează Interfax.

UPDATE 20.50 Prezența la vot la referendum a fost de 79%, iar în Sevastopol și Simferopol a depășit 85%, conform Interfax și agenției de știri din Crimeea. De asemenea, se mai anunță că nu au existat reclamații la acest referendum.

Lumea petrece pe stradă, în capitala Simferopol. În mulțime pot fi văzute și steaguri ale partidului naționalist rusesc LDPR. Foto: Dan Pelesciuk, jurnalist.

UPDATE 20.35 Serghei Aksionov, liderul Crimeii: „Astăzi am luat o decizie foarte importantă, care va rămâne în istorie”.

UPDATE 20.25 SUA condamnă oficial referendumul din Crimeea, spunând că „îl resping”.

„Respingem referendumul care a avut loc astăzi… Este contrar Constituției Ucrainei, iar comunitatea internațională nu va recunoaște rezultatele unui scrutin administrat sub amenințarea violenței și intimidării din partea unei intervenții militare rusești care încalcă legea internațională.

Ucraina, SUA, UE, OSCE, ONU și alții au făcut apel la Rusia să permită observatori internaționali (…) Rusia a respins aceste apeluri (…) și a intensificat intervenția militară.

Acțiunile Rusiei sunt periculoase și destabilizatoare (…) Intervenția militară este o încălcare a legii internaționale și va aduce costuri crescute pentru Rusia – nu doar din cauza măsurilor impuse de SUA și de aliații noștri, ci și ca rezultat direct al acțiunilor destabilizatoare ale Rusiei.

În acest secol, am depășit demult zilele când comunitatea internațională asista în liniște la ocuparea teritoriului unei țări de către o altă țară”, se arată în comunicatul de la Casa Albă.

UPDATE 20.15 România consideră referendumul din Crimeea ilegal și nu îi recunoaște rezultatele, anunță Președinția, într-un comunicat de presă.

„România consideră ilegal referendumul în curs de desfășurare în Crimeea și nu va recunoaște rezultatele acestuia în condițiile în care Curtea Constituțională a Ucrainei a declarat neconstituțională organizarea referendumului privind separarea Peninsulei Crimeea de Ucraina, iar președintele interimar al Ucrainei, domnul Oleksandr Turcinov, a semnat decretul de anulare a declarației de independență a acesteia.

Totodată, un scrutin organizat sub amenințarea ocupației militare nu poate întruni normele unui proces democratic care să poată fi recunoscut și legitimat de comunitatea internațională. Rezultatul previzibil și lipsit de fundament legal al actualului referendum îl reprezintă «anexarea» Crimeei”, se arată în declarația oficială.

UPDATE 20.10 Conform unui exit-poll citat de Ria Novosti, 93% dintre votanți au cerut unirea cu Rusia. Interfax îl citează pe premierul Crimeii, Serghei Aksionov, spunând că Peninsula va deveni parte a Rusiei „cât mai rapid posibil”.

UPDATE 20.00 Votul în Crimeea s-a încheiat. Primele rezultate parțiale ar trebui să fie făcute publice în jumătare de oră. Prezența la vot la ora 18.00 era de 76%, iar în Sevastopol era de 83,5%, conform agenției ruse Interfax, care citează comisia electorală.

UPDATE 19.05 Prezență la vot de 73,4%, cu două ore înainte de închiderea urnelor, conform unei postări pe Twitter a premierului Crimeei, Serghei Aksionov.

UPDATE 18.00 Uniunea Europeană consideră referendumul din Crimeea „ilegal și ilegitim, iar rezultatul nu va fi recunoscut”, într-o declarație comună a președintelui Consiliului European, Herman van Rompuy și a președintelui UE, Jose Manuel Barroso. Ei au avertizat că luni UE va lua măsuri suplimentare împotriva Rusiei, fără a preciza despre ce este vorba.

De asemenea, secretarul de stat al SUA John Kerry i-a spus omologului său rus Serghei Lavrov, ministrul de Externe, că singura cale de rezolvare a crizei din Ucraina este cea politică și că Rusia trebuie să își retragă trupele, a declarat un oficial al Departamentului de Stat, pentru BBC.

UPDATE 16.30 Cancelarul Germaniei Angela Merkel a discutat la telefon cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Merkel l-a anunțat pe Putin că vor fi trimiși mai mulți observatori OSCE în zonele fierbinți din estul Ucrainei, unde au loc ciocniri între pro-ruși și susținătorii regimului de la Kiev. Acești observatori nu au putut intra până acum în Crimeea, fiind împiedicați sub amenințarea armelor de către trupele rusești (nerecunoscute oficial, pentru că nu poartă însemnele oficiale).

De asemenea, Merkel a condamnat intervenția trupelor rusești în regiunea ucraineană Herson, la granița cu Crimeea, unde câteva zeci de trupe comando au fost aduse pe calea aerului, sub pretextul că trebuie să protejeze o uzină de gaz.

Tot astăzi, premierul Ucrainei, Arseni Iațeniuk, a cerut și el ca misiunea OSCE să fie extinsă în sudul și în estul Ucrainei, inclusiv în Crimeea.

UPDATE 15.25 Declarație dură a premierului Ucrainei, Arseni Iațeniuk, care însă rămâne doar un exercițiu de retorică:

„Să nu existe îndoieli, statul ucrainean îi va găsi pe toți liderii separatismului și diviziunii care acum, la adăpostul trupelor rusești, încearcă să distrugă independența ucraineană. Îi vom găsi pe toți – chiar dacă va dura un an, doi ani, și îi vom aduce în fața justiției și îi vom judeca în instanțele ucrainene și internaționale. Pământul va arde sub picioarele lor”.

UPDATE 14.45 Ihor Teniuk, ministrul ucrainean al Apărării, a declarat că Ucraina a negociat cu Rusia un armistițiu în Crimeea, valabil până pe 21 martie. Trupele Ucrainei vor rămâne în bazele lor din Crimeea, iar cele rusești, staționate în jurul bazelor ucrainene, nu vor încerca să le îndepărteze. Nu s-a negociat însă ce urmează după 21 martie.

UPDATE 13.35 După 6 ore de la deschiderea urnelor, au votat peste 44% dintre alegătorii înregistrați, a a anunțat un oficial din Crimeea, Mihail Malișev. Un jurnalist ucrainean a postat o fotografie cu o jurnalistă rusoaică, de la Pravda, care a fost lăsată să voteze în Crimeea.

UPDATE 13.00 Un mic război cibernetic a izbucnit în jurul crizei din Crimeea. Mai multe siteuri ale NATO au fost atacate astăzi prin metoda DDOS (distributed denial of service), devenind inaccesibile pentru scurt timp. Acum, siteul oficial al referendumului din Crimeea, unde se poate vota și online, a fost atacat și este indisponibil. Autoritățile locale susțin că atacurile provin din SUA.

UPDATE 12.35 Ministrul ucrainean al Apărării a declarat că au fost trimise trupe în estul și sudul țării, iar 40.000 de oameni s-au oferit în ultima perioadă ca voluntari pentru Garda Națională, ca răspuns la criza din Crimeea.

În Donețk, în această dimineață, mii de manifestanți pro-ruși au luat cu asalt birourile serviciilor secrete, au spart geamurile și au arborat drapelul Rusiei.

UPDATE 12.25 În două ore de la deschiderea urnelor, au votat deja 30% dintre alegătorii înregistrați în Crimeea, conform Kyiv Post.