Reform UK: Elon Musk, doar unul dintre „NUMEROȘII miliardari” interesați să doneze pentru partidul lui Nigel Farage
Nick Candy, trezorierul partidului Reform UK, a declarat că Elon Musk se numără printre „numeroșii miliardari” interesați să facă donații pentru partidul condus de Nigel Farage.
Nick Candy a declarat că partidul Reform UK va strânge mai multe fonduri decât „orice alt partid politic” pentru campanii “la firul ierbii”, date și sondaje. De asemenea, el a prezis că, în trei luni, Reform UK va avea mai mulți membri decât Partidul Conservator condus de Kemi Badenoch, conform The Guardian.
„Avem mai mulți miliardari pregătiți să doneze partidului, nu doar Elon. Reform UK vine să schimbe tot peisajul – aceasta este doar prima runda de strângere de fonduri, seria A. Va fi o perturbare a scenei politice cum nu s-a mai văzut până acum,” a declarat Nick Candy.
Candy a declarat că co-fondatorul Tesla ar fi „primul dintre mulți donatori bogați cărora li se permite legal să doneze”.
„Chiar și marii donatori ai partidului Tory mă sună. O mulțime de oameni ni se vor alătura. Mișcarea a început”, a declarat Candy pentru Financial Times.
Nick Candy, un miliardar cu afaceri în domeniul imobiliar, a părăsit recent Partidul Conservator pentru a deveni noul trezorier al partidului lui Nigel Farage.
Candy este doar cel mai recent membru important al Partidului Conservator care a trecut la Reform UK, după fostul parlamentar Andrea Jenkyns și după fondatorul site-ului Conservator Home, Tim Montgomerie.
La începutul lunii decembrie, Nigel Farage și Nick Candy s-au întâlnit cu Elon Musk la reședința președintelui-ales Donald Trump din Mar-a-Lago, în Florida.
Regulile electorale actuale înseamnă că, dacă Elon Musk ar face o donație pentru Reform UK, ar trebui să facă aceasta prin intermediul uneia dintre companiile sale cu sediul în Marea Britanie.
Partidele pot accepta donații din mai multe surse, inclusiv de la persoane fizice înscrise în registrul electoral din Marea Britanie sau de la o societate înregistrată în Marea Britanie.
Șeful Comisiei Electorale din Marea Britanie, Vijay Rangarajan, a solicitat consolidarea normelor pentru a „proteja sistemul electoral de interferențele străine”.
Duminică, liderul Camerei Comunelor, Lucy Powell, a declarat că nu există planuri „imediate” de a introduce restricții suplimentare privind donațiile politice venite din străinătate.
Lucy Powell a declarat: „Nu avem planuri imediate de a face acest lucru, dar avem un angajament ferm să analizăm mai pe larg regimul electoral din această țară.”
Foto: Profimedia
CITIȚI ȘI: