Prima pagină » Știri externe » Refugiat sirian, arestat în Germania după ce și-a aruncat copiii de la balconul unui centru de azil

Refugiat sirian, arestat în Germania după ce și-a aruncat copiii de la balconul unui centru de azil

Refugiat sirian, arestat în Germania după ce și-a aruncat copiii de la balconul unui centru de azil
Un refugiat sirian din Germania a fost arestat preventiv pentru tentativă de crimă după ce și-a aruncat cei trei copii de la balconul unui centru pentru solicitanți de azil, informează publicația britanică Express.

Poliția din orașul german Lohmar a fost solicitată luni seară de un bărbat care susținea că cei trei copii ai săi au căzut de la etajul întâi al unui centru pentru solicitanți de azil.

Autoritățile au găsit un băiețel de un an care avea răni minore, un alt băiat de cinci ani și o fată de șapte ani, aflați în stare gravă.

Cei trei copii au fost transportați de urgență la spital, dar nu prezintă risc vital.

Tatăl copiilor, un imigrant sirian în vârstă de 35 de ani, a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, el fiind suspectat că și-a aruncat copiii pe geam.