„Regele cocainei” din Bulgaria, judecat la București

Regele cocainei din Bulgaria, judecat la București
Publicat: 23/06/2014, 18:30
Actualizat: 11/02/2019, 19:13

Potrivit Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Evelin Banev Nicolov, zis Brendo sau Igor, cetățean bulgar în vârstă de 49 de ani, va fi judecat pentru trafic ilicit internațional de droguri de mare risc și trafic ilicit de droguri de mare risc.

Anchetatorii susțin că în aprilie 2012, Banev a introdus pe teritoriul României, în vederea vânzării, 51,058 kg cocaină. Drogurile au fost apoi livrate altor persoane, cu ajutorul lui Radoslav Georgiev Atanasov și al altor complici neidentificați.

Atanasov – 43 de ani, tot cetățean bulgar – va fi judecat pentru complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc. Acesta este suspectat că l-a ajutat pe Banev să transporte drogurile pe teritoriul României.

Investigațiile în acest caz au fost declanșate la 12 octombrie 2011, ca urmare a sesizării din oficiu a Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog cu privire la faptul că mai multe persoane, neidentificate la momentul sesizării, ar fi implicate în traficarea unor cantități mari de droguri de mare risc, respectiv cocaină, pe ruta America de Sud – România – țări din Europa de Vest.

Pe numele celor doi inculpați, care se sustrăgeau urmăririi penale, au fost emise mandate europene de arestare preventivă în 5 februarie 2013.

Radoslav Georgiev Atanasov a fost predat temporar autorităților judiciare române de către autoritățile judiciare italiene, acesta fiind în executarea unei pedepse cu închisoarea. La 21 februarie 2014, Tribunalul București a confirmat măsura arestării preventive a lui Atanasov și a dispus executarea mandatului de arestare preventivă. Măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv de către Tribunalul București până la 19 iulie 2014, inclusiv.

În cazul lui Evelin Banev Nicolov, s-au făcut demersuri pe lângă autoritățile judiciare bulgare pentru predarea temporară a acestuia, însă solicitarea a fost refuzată, precizează DIICOT.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul București.

În ianuarie 2014, un tribunal din Sofia a aprobat extrădarea în România a liderului interlop Evelin Banev, alias Brendo, în virtutea unui mandat european de arestare emis de autoritățile române, informa site-ul Novinite.com. Decizia de atunci a instanței bulgare nu era însă definitivă.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?