Regina Elizabeth a II-a a fost externată
Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 86 de ani, spitalizată duminică după-amiază din cauza unei gastroenterite, a părăsit spitalul King Edward al VII-lea din Londra, luni, transmite AFP.
Îmbrăcată în roșu, suverana britanică a părăsit pe propriile picioare clinica londoneză, în jurul orei locale 14.45, și-a luat la revedere de la mai mulți membri ai personalului medical, iar apoi s-a așezat pe bancheta din spate a unui automobil care o aștepta în fața spitalului.
Cunoscută pentru sănătatea ei de fier, regina, care suferă de vineri de această gastroenterită, a fost internată duminică după amiază la spitalul King Edward VII, aceasta fiind prima sa spitalizare în ultimii zece ani.
Ea a sosit acolo cu mașina personală, nu cu ambulanța, au subliniat purtătorii de cuvânt de la palatul Buckingham, dorind să limiteze îngrijorările legate de starea de sănătate a reginei.
Bolnavii suferind de gastroenterită manifestă vărsături, diaree și au tendința (îndeosebi persoanele cu o vârstă înaintată) să se deshidrateze, iar medicamentele sunt de obicei administrate intravenos, au explicat experții, pentru presa britanică.
Această situație a determinat-o pe regină să amâne sau să anuleze angajamentele oficiale de săptămâna aceasta, inclusiv o călătorie la Roma programată miercuri și joi, alături de soțul său, ducele de Edinburgh, la invitația președintelui italian Giorgio Napolitano.