Regina Spaniei și-a anulat vizita la Londra din cauza disputei asupra suveranității Gibraltarului

Publicat: 17 05. 2012, 00:18
Actualizat: 17 05. 2012, 00:18

 

Regina Sofia a Spaniei a anulat o vizită la Londra, în timpul căreia trebuia să asiste la aniversarea de diamant a reginei Elizabeth a II-a Marii Britanii, din cauza dezacordurilor dintre Madrid și Londra privind Gibraltarul, conform purtătorului de cuvânt al Casei Regale spaniole, relatează AFP.

În urmă cu o săptămână, Madridul a protestat față de Londra dun cauza unei vizite preconizate începând cu 11 până pe 13 iunie, în Gibraltar, a prințului Edward și a soției acestuia, Sophie Rhys-Jones.

Ministrul spaniol al Afacerilor Externe a transmis ambasadorului Marii Britanii, Giles Paxman, „rușinea extremă” resimțită de autorităților spaniole, cauzată de această vizită, într-o enclavă britanică din sudul Spaniei, asupra căreia Madridul și-a revendicat suveranitatea, conform unui comunicat oficial.

Aniversarea reginei Elizabeth a II-a marchează 60 de ani de la ascensiunea acesteia la tron.

Teritoriul Gibraltarului a fost cedat în 1713 de Spania în favoarea Marii Britanii, în urma Tratatului de la Utrecht. Madridul reclamă de mai mult timp returnarea acestui teritoriu sub suveranitatea sa, fapt pe care Londra refuză să îl facă, prezentând ca argument opoziția populației locale față de o asemenea măsură.

Ultima vizită în Gibraltar a unui membru a familiei regale britanice, a prințesei Anne în 2009, a provocat aceeași reacție din partea Madridului.