Reportaj BBC. Măsuri extreme în spitalele din Grecia: mamele nu-și pot lua copiii nou-născuți acasă până nu-și plătesc taxele

Publicat: 23 05. 2012, 18:48
Actualizat: 23 05. 2012, 18:48

Situația financiară din Grecia se înrăutățește pe zi ce trece, locuitorii confruntându-se cu taxe din în ce în ce mai mari și salarii din ce în ce mai mici. Criza a lovit din plin și sistemul medical, măsurile pe care au ajuns să le ia directorii spitalelor fiind uneori de neimaginat.  informează BBC, femeile care nasc și nu au asigurare medicală ajung să fie amenințate cu oprirea copilului în spital până la momentul plății.

Un astfel de caz a fost prezentat de BBC.  Anna, cum au numit-o jurnaliștii, a născut într-un spital din Atena, însă nu i se va da copilul până nu va plăti cei 1.200 de euro pentru serviciile medicale.

Situația financiară a femeii nu este una strălucită. Ea locuiește împreună cu tatăl, soțul și fratele ei într-o mică baracă. Aceștia nu au un loc de muncă și trăiesc de pe urma câștigurilor mamei, din curațul caselor, veniturile nefiind suficiente pentru toți membrii familiei.

„Cei de la spital mi-au cerut o foarte mulți bani și domnul de la administrație mi-a spus că, dacă nu plătesc toată suma, nu îmi vor da copilul acasă. Cine nu ar fi speriat în situația asta?”, a povestit proaspăta mamă, care a ținut să specifice că a avut parte de același tratament și la nașterea primului copil, în urmă cu aproape doi ani.

Pentru a-i veni în ajutor, una dintre asistentele spitalului, membră a unei asociații pentru drepturile femeilor, a obținut acordul directorului pentru ca femeia să poată plăti în rate și să-și poată lua copilul acasă. Cu toate acestea, nici soluția găsită nu este suficientă pentru Anna, care a spus că nu are de unde să facă rost de acei bani.

În ciuda declarațiilor femeii, directorul spitalului a negat acuzațiile aduse, spunând că angajații lui nu au amenințat-o. „Nu este ca la cumpărături, unde îți luăm inelul ca măsură de siguranță că ne vei plăti. După ce a născut, ea trebuia să fie externată într-o duminică, când staff-ul nostru nu lucrează, motiv pentru care i s-a cerut să mai rămână internată până luni”, a declarat Nikos Faldamis.

Situația în care se află Anna și rudele sale nu reprezintă un caz singular, rata șomajului în Grecia depășind 21% și fiind în creștere. În ce privește sistemul medical, guvernul grec a tăiat cheltuielile cu 13% în ultimii doi ani și a cerut spitalelor să fie mai drastice cu plățile pacienților, în condițiile în care cei săraci erau păsuiți. În același timp, statisticile arată că numărul oamenilor care au apelat la serviciile medicale a crescut cu 30%.

Din acest motiv, conducerea spitalelor dă vina pe guvern, susținând că sunt obligați să ia măsurile drastice. „Nu e vina spitalului, ci a politicii guvernului și a reducerii bugetului care pun presiune pe spitale”, a spus o asistentă medicală.

Chiar și experții consideră că taxele percepute de fiecare spital sunt fondate și necesare, chiar și cu presiunea exercitată asupra lor. „Nu este ceva specific Greciei, ci este o situație de criză cu care se confruntă cel puțin jumătate din țările din Europa. Dacă nu ai asigurare, ai probleme”, a spus Lycurgus Liaropoulos, economist specializat pe domeniul sănătății.

Cazul Annei nu este o coincidență

Dezbaterile pe această temă sunt nesfârșite,  Katerina Stypsanelli, asistenta care a ajutat-o pe Anna, insistă asupra faptului că acest caz nu este singurul de acest tip. Potrivit sursei citate, în decembrie 2011 o altă femeie a fost obligată să plătească taxele de spitalizare pentru a-și putea lua copilul acasă. „Cel mai probabil sunt mult mai multe cazuri care nu au ajuns în atenția noastră pentru că femeile sunt speriate și vulnerabile”, a comentat ea.

Mai mult, în 2011 această situație a fost prezentată în Parlamentul grec de politicianul Litza Amanatidou, care a suspus atenției cazul unei femei nevoite să vină zilnic la spital pentru a-și alăpta bebelușul, conducerea spitalului refuzând să-i permită femeii să-l ia acasă înainte de a plăti serviciile medicale.

Măsuri de austeritate din ce în ce mai dure

O altă măsură adoptată de unele spitale este și refuzul de a elibera certificatul de naștere al nou-născuților, asta până când taxele nu erau achitate. Două femei care au născut în martie 2011 au acuzat conducerea spitalelor că nu le-au eliberat actele necesare decât după câteva luni. „Cei de la spital mi-au spus că nu-mi dau certificatul de naștere al copilului până nu plătesc. Cum nu aveam banii, mi-am luat copilul și am plecat”, a povestit una dintre mame.

Coaliția de stânga a Greciei, Syriza, din care face parte și Amanatidou, a făcut presiuni asupra guverului pentru ca acesta să renunțe la măsurile de austeritate impuse de Uniunea Europeană și de FMI. Deși recunoaște că sistemul medical este unul corupt și are nevoie de o reformă,  parlamentarul insistă asupra faptului că guvernul încalcă drepturile omului prin astfel de măsuri, fapt care va conduce la o catastrofă în domeniul sanitar.

Însă, în condițiile în care Grecia ar părăsi zona euro, situația ar deveni și mai gravă.