Reportaj inedit despre relaxarea restricțiilor: O jurnalistă din Danemarca s-a înregistrat în timp ce făcea sex într-un club de swingeri. Reacția directorului postului după difuzarea materialului

Publicat: 29 05. 2021, 17:39
Actualizat: 29 05. 2021, 18:09
Sursa foto: Facebook/Louise Fischer

O jurnalistă din Danemarca s-a înregistrat în timp ce a făcut sex într-un club pentru swingeri, în cadrul unui reportaj radio referitor la relaxarea restricțiilor pentru limitarea răspândirii COVID-19.

Louise Fischer, angajată a postului RADIO4, a relatat despre redeschiderea respectivului club din apropiere de Copenhaga după ce autoritățile au relaxat restricțiile.

Reportajul a fost difuzat săptămâna aceasta

Materialul realizat de ea a fost difuzat la începutul acestei săptămâni. Fischer a intervievat mai multe persoane aflate în clubul de swingeri, iar ulterior li s-a alăturat. Reportajul conține un interviu pe care jurnalista i l-a luat partenerului său în timpul actului sexual, dar și sunete explicite.

Într-un interviu acordat cotidianului Jyllands-Posten, Fischer a explicat că a dorit să le câștige încrederea celor pe care i-a intervievat, dat fiind faptul că „scena swing este foarte secretă”.

Reacția conducerii postului

Tina Kragelund, director de programe în cadrul postului de radio unde lucrează jurnalista, a lăudat inițiativa acesteia, descriind reportajul ca fiind o formă de „jurnalism imersiv”.

„Cred că este grozav când reporterii noştri experimentează practicând jurnalismul într-un mod diferit”, a declarat Kragelund.

Fischer primise anterior undă verde să întrețină relații sexuale în clubul de swingeri în cazul în care și-ar fi dorit acest lucru.

Kragelund spune că postul de radio pe care îl reprezintă nu are rezerve față de ceva atât de universal cum este sexul. Jurnaliştii s-au inspirat adesea din propriile experienţe în cadrul reportajelor lor, a spus ea.

Fischer spune că unii colegi din presă i-au atras atenția că a întrecut o anumită măsură, dar a adăugat că cele mai multe dintre reacțiile pe care le-a primit au fost pozitive.