Reprezentantul Greciei la FMI a demisionat
Motivele demisiei lui Katsambas nu sunt clare.
Potrivit site-ului enikos.gr, Katsambas și-a prezentat demisia după o întâlnire dintre ministrul elen al Finanțelor, Yanis Varoufakis, și directorul executiv al FMI Christine Lagarde care a avut loc weekendul trecut la Washington.
Katsambas, care a lucrat pentru FMI între1979-2010, a fost numit reprezentantul Greciei la insituția financiară internațională în 2012.
Grecia, țară aflată în pragul falimentului din cauza neînțelegerilor cu creditorii externi privind reformele atașate unor programe de asistență financiară în valoare totală de 240 miliarde de euro, a pus la încercare răbdarea partenerilor externi prin refuzul repetat de a colabora cu aceștia și prin anunțarea mai multor măsuri populiste de natură să diminueze veniturile la bugetul de stat.
Săptămâna trecută, mai mulți reprezentanți ai guvernului de la Atena au indicat că Grecia nu va putea să plătească o datorie de 450 milioane de euro către FMI scadentă pe 9 aprilie, informație care a fost ulterior infirmată de premierul Alexis Tsipras, și apoi de Lagarde.
Lagarde a precizat, în urma întâlnirii cu Varoufakis, că o „cooperare efectivă” este în interesul tuturor părților și că FMI va continua să lucreze cu autoritățile de la Atena pentru a contribui la revenirea economiei Greciei.
De asemenea, ea a afirmat că discuțiile tehnice cu echipele autorităților care supraveghează programul de bailout al Greciei vor reîncepe în această săptămână la Atena și la Bruxelles, ministrul grec de finanțe luându-și anagajamentul că va asigura îmbunătățirea cooperarării autorităților elene cu oficialii europeni.