Reproșul lui Gerhard Schröder la adresa Angelei Merkel. Ce fel de decizii ar evita actualul cancelar
Fostul cancelar german Gerhard Schröder îi reproșează actualului șef al Guvernului, Angela Merkel, o lipsă de curaj politic, afirmând într-un interviu acordat unei publicații duminicale că ea „evită deciziile dezagreabile”, relatează AFP.
„Doamna Merkel evită deciziile dezagreabile (…). Îi lipsește capacitatea de a-și asuma riscul de a pierde alegerile”, apreciază fostul oficial social-democrat, care a guvernat Germania între 1998 și 2005, înainte de a-i ceda locul lui Merkel.
„Bineînțeles că politicienii au dreptul să vrea să fie realeși, dar acest lucru nu trebuie să conducă la o situație în care să nu fie luate măsuri politice din cauza perspectivelor electorale”, adaugă el într-un interviu acordat publicației Welt am Sonntag.
Aflată la apogeul popularității sale, lidera conservatoare vrea să obțină un al treilea mandat consecutiv la alegerile prevăzute în toamnă. Partidul său, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), devansează clar Partidul Social-Democrat (SPD) în sondajele de opinie, iar Angela Merkel atinge în prezent un record de popularitate de care nu s-a bucurat niciun cancelar german după al Doilea Război Mondial.
Dar cancelarul, o fire pragmatică, este adeseori acuzată de adversarii săi că guvernează de la o zi la alta, fără un program real sau o viziune politică.
Gerhard Schröder a lansat o reformă vastă și dureroasă a pieței muncii care l-a constrâns să convoace alegeri anticipate în 2005, pe care în cele din urmă le-a pierdut.
„Stilul politic al doamnei Merkel nu va conduce niciodată la punerea în aplicare a unei agende 2010”, numele unui vast catalog de reforme sociale, conchide fostul lider, care a criticat recent lipsa de reforme economice în Franța.