Republicanii fierb împotriva lui Trump. Zeci de congresmeni fac pasul înapoi
„M-am gândit că este important să respect faptul că Donald Trump a câștigat majoritatea delegaților respectând regulile interne. Însă comportamentul lui Donald Trump de săptămâna aceasta, culminând cu comentariile la adresa femeilor și agresiunea verbală mă determină să nu mai iau în calcul nici măcar o susținere condiționată a candidaturii sale”, a spus McCain, unul dintre cei mai duri critici republicani ai lui Trump, potrivit The New York Times.
Peste 150 de lideri republicani s-au pronunțat împotriva candidaturii lui Donald Trump, de când acesta și-a lansat campania electorală. New York Times a realizat o cronologie a reacțiilor anti-Trump din Partidul Republican, în funcție de declarațiile controversate ale acestuia.
Într-un gest fără precedent, chiar și partenerul său de cursă electorală pentru postul de vicepreședinte al SUA, Mike Pence, guvernatorul de Indiana, a refuzat să mai apară alături de Trump la o reuniune de partid și a dezavuat comentariile sexiste ale acestuia, făcute în 2005 și publicate acum. Un grup de senatori și membri ai Congresului au făcut același lucru, cerându-i lui Trump să se retragă din cursa prezidențială. Pence i-a oferit un fel de ultimatum sâmbătă după-amiaza, lui Trump, conform New York Times. În cadrul unei declarații oficiale, Mike Pence s-a declarat ofensat de afirmațiile lui Donald Trump la adresa femeilor: „Nu îl scuz pentru cele afirmate. Sper să le arate americanilor ce e cu adevărat în sufletul lui în cadrul celui ce-a doua dezbateri, mâine noapte”.
Până sâmbătă seara, 36 de congresmeni republicani s-au pronunțat împotriva lui Trump, în urma publicării înregistrării din 2005, în care acesta
În ciuda opoziției tot mai mari din partea colegilor săi, Trump a declarat în cadrul unui interviu că nu ar ieși din cursa prezidențială nici „într-un milion de ani”, revenind cu precizări pe Twitter.
„Cu siguranță putem să câștigăm cursa și o vom câștiga. Avem un sprijin extraordinar. Cred că mulți îi subapreciază pe simpatizanții mei”, a ținut să precizeze Trump.
Până și soția sa, Melania Trump, s-a declarat jignită de comentariile făcute de soțul ei și a admis, sâmbătă, că afirmațiile lui Trump despre femei au fost „ofensatoare” și de „neacceptat”. Ea a precizat însă că speră ca oamenii să îi accepte scuzele și să se concentreze pe alte aspecte care vizează problemele cu care se confruntă SUA.
„Cuvintele pe care soțul meu le-a utilizat sunt de neacceptat și jignitoare pentru mine. Nu îl reprezintă pe omul pe care eu îl cunosc”, a spus Melania Trump în cadrul unei declarații oficiale.
John McCain nu este singurul care și-a retras sprijinul pentru Donald Trump.
Fostul secretar de stat, Condoleezza Rice, a luat poziție, la rândul său, spunând că Donald Trump nu ar trebui să fie președintele SUA. Totodată, senatorul de New Hampshire, Kelly Ayotte, a declarat că nu poate și nu va susține la președinția SUA un candidat care se laudă cu jignirile și agresiunile îndreptate asupra femeilor.
Cu toate acestea, bancherii Robert și Rebekah Mercer, cei mai importanți donatori ai Partidului Republican, care anterior îl susținuseră pe senatorul Ted Cruz, au anunțat că remarcile lui Donald Trump sunt irelevante pentru cursa prezidențială.
Republicanii nu au la dispoziție nicio prevedere legală pentru a-l mai îndepărta pe Trump din cursa pentru președinție în acest moment, după ce a fost ales de delegații partidului prin vot. Singura soluție ar fi ca Trump să accepte să se retragă din cursă, ceea ce a anunțat deja că nu are de gând.