Prima pagină » Știri externe » Republicile din Ucraina autoproclamate de separatiști se pregătesc de alegeri. O singură țara va recunoaște rezultatele

Republicile din Ucraina autoproclamate de separatiști se pregătesc de alegeri. O singură țara va recunoaște rezultatele

Republicile din Ucraina autoproclamate de separatiști se pregătesc de alegeri. O singură țara va recunoaște rezultatele
Alegerile prezidențiale și legislative de duminică vor "oferi legitimitate" noii puteri, a declarat vineri un oficial al "Republicii Donețk", autoproclamate de separatiștii proruși în estul Ucrainei, relatează AFP.

„Aceste alegeri sunt importante, pentru că ele vor oferi legitimitate puterii noastre și ne vor îndepărta și mai mult de Kiev”, a dat asigurări Roman Liaghin, șeful comisiei electorale înființate pentru așa-zisele scrutine parlamentare și prezidențiale care vor avea loc duminică în republicile autoproclamate Donețk și Lugansk, în estul Ucrainei.

„Este regretabil că Statele Unite și Uniunea Europeană au anunțat deja că nu vor recunoaște rezultatele acestor alegeri. Această atitudine nu este constructivă”, a adăugat Liaghin în cursul unei conferințe de presă, la Donețk.

Liaghin a anunțat că peste trei milioane de buletine de vot au fost tipărite și că aproximativ 34.00 de persoane au votat deja pe Internet. El a adăugat că aproximativ 50 de observatori sunt așteptați pentru alegeri, în special din Rusia, Serbia, Muntenegru, Israel și Statele Unite. „Acești observatori nu reprezintă Statele Unite, ci diverse organizații”, a precizat Liaghin.

Un observator francez, Jean-Luc Schaffhauser, membru al Parlamentului European și apropiat de partidul de extremă-dreapta Frontul Național, prezent la această conferință de presă, a declarat că a venit „cu titlu personal” și nu reprezintă Parlamentul.

Republicile Donețk și Lugansk, autoproclamate în aprilie de separatiștii proruși, se pregătesc să-și aleagă fiecare duminică un președinte și Parlamentul.

Rusia a anunțat că va recunoaște rezultatele acestor alegeri, contrar Kievului, Uniunii Europene și Statelor Unite, care consideră că scrutinele organizate de separatiștii proruși din estul Ucrainei contravin procesului de pace deschis prin acordurile de la Minsk din 5 septembrie.

Autor