Prima pagină » Știri externe » Restricții în Franța. Călătorii cu trenul și mers la cafenea, doar pentru persoanele vaccinate!

Restricții în Franța. Călătorii cu trenul și mers la cafenea, doar pentru persoanele vaccinate!

Restricții în Franța. Călătorii cu trenul și mers la cafenea, doar pentru persoanele vaccinate!

Începând de luni, în toată Franţa, activităţi precum mersul la o cafenea sau călătoria cu trenul vor fi permise doar celor care pot dovedi că sunt vaccinaţi, că s-au vindecat sau că au fost testaţi negativ pentru noul coronavirus. Totul face parte dintr-o serie de măsuri controversate care au intrat în vigoare în Hexagon, din ordinul președintelui Emmanuel Macron.

Normele mai stricte, care prevăd, de asemenea, obligativitatea vaccinării tuturor lucrătorilor din domeniul sănătăţii până la 15 septembrie, vor fi în vigoare până la jumătatea lunii noiembrie şi se vor aplica tuturor celor care au peste 18 ani.

Adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani vor trebui să prezinte o astfel de dovadă începând cu 30 septembrie.

Pașaportul digital de sănătate, obligatoriu

Restaurantele, autobuzele pe distanţe lungi, avioanele, târgurile comerciale şi unităţile de sănătate se numără printre locurile în care trebuie să se prezinte de acum înainte o astfel de dovadă. De la jumătatea lunii iulie un paşaport digital de sănătate este necesar pentru a merge la cinema, a vizita un muzeu sau a participa la un eveniment major.

Cu toate acestea, după cum a precizat duminică ministrul Sănătăţii, Olivier Veran, unele dintre reguli nu vor fi atât de dure, cum ar fi posibilitatea ca un test negativ să rămână valabil până la 72 de ore în loc de 48. Autotestele sunt, de asemenea, acceptate, cu condiţia ca să fie efectuate sub supravegherea unui profesionist din domeniul medical.

  • Ultima demonstraţie din weekend împotriva noilor măsuri a atras peste 200.000 de persoane. Proteste în masă au avut loc în fiecare weekend de când preşedintele Emmanuel Macron a anunţat aceste reguli la jumătatea lunii iulie, în încercarea de a opri numărul tot mai mare de noi infecţii cu noul coronavirus.

Dintre cei 67 de milioane de locuitori ai Franţei, aproximativ 63% au primit cel puţin o injecţie împotriva coronavirusului. Mai mult de jumătate sunt complet vaccinaţi.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?