Prima pagină » Știri externe » RESTRICȚII. UE urmează să publice „lista verde” cu țările ai căror cetățeni vor putea vizita Blocul comunitar. Care sunt acestea

RESTRICȚII. UE urmează să publice „lista verde” cu țările ai căror cetățeni vor putea vizita Blocul comunitar. Care sunt acestea

RESTRICȚII. UE urmează să publice „lista verde” cu țările ai căror cetățeni vor putea vizita Blocul comunitar. Care sunt acestea

Oficialii europeni discută luni la Bruxelles despre noile condiții de călătorie din statele din afara Uniunii Europene, reguli care vor intra în vigoare începând cu data de 1 iulie, atunci când granițele externe ale Blocului comunitar ar urma să fie redeschise.

Potrivit unor surse diplomatice, citate de Euronews, oficialii europeni au stabilit o listă de 15 state non-comunitare ai căror cetățeni vor putea intra în statele membre ale Uniunii Europene începând cu 1 iulie.

Reprezentanții statelor membre au propus o listă de state în funcție de evoluția numărului de cazuri de COVID-19 din respectivele țări.

Respectiva listă deja a provocat controverse, după ce mai multe surse au informat că Statele Unite nu se vor număra printre țările considerate sigure de către Uniunea Europeană, țara nord-americană fiind cea mai afectată de pandemie din lume, cu peste 2,4 milioane de cazuri de COVID-19.

Potrivit datelor Euronews, obținute din surse diplomatice, ultima variantă a listei de state pentru care granițele externe ale UE vor fi deschise nu include Statele Uite, Rusia și Brazilia.

Ce state sunt incluse pe listă?

Ultima variantă a listei a fost stabilită vineri și include 15 state, din cele 54 luate în considerare inițial.

Țările care se regăsesc pe listă sunt:

  • Algeria
  • Australia
  • Canada
  • Georgia
  • Japonia
  • Muntenegru
  • Maroc
  • Noua Zeelandă
  • Rwanda
  • Serbia
  • Coreea de Sud
  • Thailanda
  • Tunisia
  • Uruguay
  • China

China este inclusă în mod provizoriu pe listă, iar cetățenii chinezi vor putea să intre în Uniunea Europeană doar dacă Beijingul va oferi reciprocitate.

Surse diplomatice au informat săptămâna trecută că statele europene au fost în dezacord cu privire la criteriile care ar trebui folosite pentru a întocmi lista, unele dintre țări susținând că datele cu privire la rata de infectare din fiecare stat nu sunt cel mai bun criteriu.

În cele din urmă, statele europene au fost de acord să se bazeze pe datele epidemiologice, motiv pentru care lista cuprinde doar 15 din cele 54 de state luate în considerare inițial.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate