„Rețeta succesului” găsită de două surori prin care au ajuns MILIONARE. Câștigă 90.000 de euro anual fără să facă nimic
Două surori din Bristol, Ruth Shipley-Palmer (32 de ani) și Becky Shipley (33 de ani), au ajuns să câștige 72.000 de lire sterline, echivalentul a aproximativ 90.000 de euro pe an din investiții imobiliare, fără să fie implicate activ în afacerea lor.
Totul a plecat când tinerele surori aveau doar 20 de ani. Ele au primit o sumă de bani de la un prieten cu care ajutorul cărăra au au cumpărat două case ruinate în orașul natal.
„Când am decis să învățăm despre cum funcționează proprietățile, nu cunoșteam pe nimeni care investea și care să ne învețe ce să facem. Am mers la un curs în Londra și eram singurele femei tinere din sală. Toți ceilalți erau bărbați de vârstă mijlocie, ceea ce a fost destul de intimidant.
Dorim să împărtășim cu alți oameni cum să facă acest lucru pentru ei înșiși, sunt cunoștințe pe care toată lumea ar trebui să le aibă.”, a spus Ruth
Planul tinerelor a fost să renoveze cele două imobile, una cu 4 camere în valoare de 150.000 de lire sterline și una cu cinci paturi în valoare de 160.000 de lire sterline și, ulterior, le-au transformat în case numai bune de locuit pentru viitorii chiriași.
După doi ani, au refinanțat proprietățile, obținând capitalul necesar pentru a cumpăra alte proprietăți. Astfel, au continuat să extindă portofoliul, acum deținând opt proprietăți în valoare totală de peste 2 milioane de lire sterline.
„Este bine pentru noi să fim modele de urmat pentru alte femei în special. Acum, profităm la maximum de viață”, spune Becky Shipley.
Câștigă dublu salariului mediu din Marea Britanie fără să facă nimic
Acum, afacerea imobiliară le aduce un profit anual de 72.000 de lire sterline sub formă de venit pasiv – mai mult decât dublu față de salariul mediu din Marea Britanie pentru un angajat cu normă întreagă, care este de 34.963 de lire sterline, conform cifrelor Oficiului Național de Statistică (ONS).
Ruth și Becky spun că obiectivul lor este de a obține „libertatea financiară” pentru a se putea concentra mai mult pe lucrurile care le aducă bucurie sufletească.
„Un motiv important pentru care am investit în proprietăți este că am vrut să avem grijă de părinții noștri atunci când vor îmbătrâni”, spun surorile, potrivit The Sun.
Acum, surorile plănuiesc să dețină un total de 14 proprietăți până în 2030 și spun că obiectivul lor final este de a deține fiecare câte 10 proprietăți.
În luna martie a acestui an, prețul mediu al unei case era de 283.000 de lire sterline.