Reuniune de urgență a ONU după ce Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului. „Nu există niciun plan B”
Cererea a fost trimisă secretarului general al ONU, Antonio Guterres, de către Franța, Bolivia, Egipt, Italia, Senegal, Suedia, Marea Britanie și Uruguay.
„ONU i-a acordat Ierusalimului un statut juridic și politic special, apoi Consiliul de Securitate i-a cerut comunității internaționale să-l respecte. Din acest motiv, considerăm că această problemă trebuie să fie abordată urgent de către Consiliu”, a declarat adjunctul ambasadorului Suediei la ONU, Carl Skau.
O rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU adoptată în decembrie 2016 „subliniază că nu va fi recunoscută nicio modificare a liniilor trasate la 4 iunie 1967, inclusiv în ceea ce privește Ierusalimul, altele decât cele convenite de părți prin negocieri”.
După anunțul lui Donald Trump, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a transmis: „Am vorbit în mod constant împotriva oricărei măsuri unilaterale care ar pune în pericol perspectiva de pace pentru israelieni și palestinieni. În acest moment de mare anxietate, vreau să spus clar că nu există alternativă la soluția cu două state. Nu există niciun plan B. Voi face tot ce este în puterea mea pentru a sprijini liderii israelieni și palestinieni să revină la negocieri semnificative”.
Ambasadorul Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, a lăudat decizia lui Trump, spunând că este „lucrul corect care trebuia făcut”.
Președintele american Donald Trump a anunțat, miercuri seară, că recunoaște orașul Ierusalim drept capitală a Israelului, afirmând că decizia constituie „o nouă abordare” în efortul de soluționare a conflictului israelo-palestinian.
Liderul de la Casa Albă a activat un document executiv din anul 1995 prin care Statele Unite asumau angajamentul de a muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Donald Trump a ordonat Departamentului de Stat să inițieze pregătirile pentru mutarea ambasadei SUA la Ierusalim.
Aprobarea de către Statele Unite a cerinței Israelului ca întreg Ierusalimul să fie capitala țării ar întrerupe politica americană din ultimele decenii, potrivit căreia statutul orașului trebuie decis în negocierile cu palestinienii, care vor ca Ierusalimul de Est să fie capitala viitorului lor stat. Comunitatea internațională nu recunoaște suveranitatea israeliană asupra întregului oraș Ierusalim.