Țările membre NATO și-au exprimat miercuri seara solidaritatea cu Turcia, în cursul unei reuniuni de urgență, convocată la Bruxelles în urma tirurilor de obuz provenind din Siria care au ucis cinci persoane în Turcia, a anunțat o sursă diplomatică, relatează AFP.
În cursul reuniunii NATO de la Bruxelles, „toți aliații au condamnat” incidentul „și au exprimat un mesaj ferm de susținere a Turciei”, care este unul dintre cei 28 de membri ai Alianței Nord-Atlantice, potrivit aceleiași surse.