REUTERS: Costurile mari de trai, războiul din Ucraina și valorile familiei, principalele teme în scrutinul prezidențial din România
Românii votează duminică în primul tur al alegerilor prezidențiale, atenția fiind asupra costurilor mari de trai și sprijinului acordat Ucrainei, comentează agenția de presă Reuters, notând că o altă temă importantă vizează protejarea valorilor familiei.
Votul românilor din străinătate, care ar putea influența semnificativ rezultatul și unde liderul de extremă-dreapta este popular, a început de vineri, constată Reuters.
”În Uniunea Europeană, România are cea mai mare pondere a persoanelor vizate de riscul sărăciei. Guvernul de coaliție creat de social-democrați și liberali a majorat salariul minim și pensiile de două ori anul acesta, dar cheltuielile bugetare excesive au crescut deficitele și au menținut inflația la un nivel ridicat”, constată agenția Reuters.
Asistența pentru Ucraina și valorile familiei, alte subiecte importante
Sprijinul pentru Ucraina este o altă temă importantă a alegerilor, observă agenția de presă Reuters.
”De când Rusia a atacat Ucraina în 2022, România a permis exportarea a milioane de tone de cereale prin Portul Constanța și a furnizat asistență militară, donând inclusiv un sistem antiaerian Patriot”, subliniază Reuters, evocând, în plus, subiectul protejării valorilor familiei.
”Rezultatul este foarte greu de anticipat, în contextul concentrației mari de candidați și al scindării voturilor în zona de centru-dreapta”, afirmă Sergiu Mișcoiu, profesor de Științe Politice la Universitatea Babes-Bolyai.
Analistul notează, conform agenției Reuters, că cei mai mulți candidați au avut în campanie mesaje conservatoare, precum protejarea valorilor familiei.
”Candidații principalelor partide au un mesaj care să includă toate elementele, pe de o parte, națiunea, armata religia și așa mai departe. Pe de altă parte, observăm un angajament față de Europa, deși este văzută mai mult ca sursă a veniturilor, decât ca model de inspirație pentru valori”, a explicat analistul Sergiu Mișcoiu.
Foto: Profimedia
Citește și: