Prima pagină » Știri externe » REUTERS: Dorința Chinei de a contribui la o soluție de pace în Ucraina intră în conflict cu ambițiile sale referitoare la relația cu SUA

REUTERS: Dorința Chinei de a contribui la o soluție de pace în Ucraina intră în conflict cu ambițiile sale referitoare la relația cu SUA

REUTERS: Dorința Chinei de a contribui la o soluție de pace în Ucraina intră în conflict cu ambițiile sale referitoare la relația cu SUA

În ultimii trei ani, China și-a semnalat în mod repetat dorința de a acționa ca un factor de pace în războiul din Ucraina.

Au existat eforturi diplomatice ale Beijingului în acest sens, chiar în state care nu sunt implicate în vreun fel în conflict. Ba mai mult, China a propus chiar să trimită trupe de menținere a păcii în Europa. Dar când oficialii ruși și americani s-au întâlnit în Arabia Saudită săptămâna aceasta, președintele chinez, Xi Jinping, nu a fost nici pe departe apropiat discuțiilor, ci s-a întâlnit, în schimb, cu antreprenorii chinezi din domeniul tehnologiei la Beijing în timpul negocierilor din Arabia Saudită.

Prioritățile Chinei sunt clare: țara se concentrează pe repararea economiei sale și pe încercarea de a ajunge la un acord cu președintele american, Donald Trump, pentru a evita un alt conflict comercial dăunător ambelor părți.

Și în timp ce Beijingul vrea să fie văzut ca un factor de pace global, încearcă să facă acest lucru fără a suporta costuri sau a-și asuma riscuri semnificative, mai ales dacă acest lucru ar putea submina legăturile sale cu Moscova, pe care se bazează pentru energie ieftină, arată Reuters.

„Dacă China nu cumpără gaz de la Rusia, țară care poate furniza suficient gaz pentru a satisface nevoile poporului chinez? Nu este posibil și nu este sigur”, a declarat în această săptămână ministrul chinez de Externe, Wang Yi, la Conferința de Securitate de la München.

Declarația, au spus observatorii, a fost cea mai clară ilustrare a modului în care China nu este dispusă să folosească o pârghie majoră pe care o are pentru a face presiuni asupra Rusiei: achizițiile sale de aproape 23 de miliarde de metri cubi de gaz anual de la rusia.

Fără un rol semnificativ în procesul de pace din Ucraina, China a putut să se concentreze asupra comerțului și economiei. Xi le-a ordonat birocraților chinezi să studieze politicile comerciale ale lui Trump și să pregătească răspunsuri la taxele și amenințările sale, spun două persoane familiare cu discuțiile în acest sens.

De asemenea, China a moderat în mod deliberat tonul folosit de purtătorii de cuvânt al Ministerului de Externe, cu scopul de a menține vii perspectivele unui acord cu Trump, au spus sursele.

Discuțiile lui Trump cu Rusia au un impact semnificativ

Trump a uimit lumea în această săptămână prin deschiderea negocierilor de pace direct cu președintele rus, Vladimir Putin, fără Ucraina sau Europa la masă, oferind concesii înainte de începerea discuțiilor și numindu-l pe președintele Ucrainei Volodymyr Zelenski „dictator” și acuzându-l pentru invazia lansată de Putin în februarie 2022.

La München, Wang a cerut ca „toate părțile interesate”, inclusiv Europa, să fie la masa negocierilor.

Diplomații europeni au spus că, deși este pozitiv, gestul lui Wang nu a abordat în mod fundamental problema pe care Europa o ridică cu China de luni întregi: finanțarea de facto a războiului prin achiziții de energie și sprijinul său pentru economia Rusiei, acuzații pe care China le neagă.

Deși în ultimii trei ani China a ignorat în mare măsură diplomații ucraineni trimiși la Beijing, acordând puține întâlniri și neangajându-se în discuții de fond, recent, Beijingul  și-a schimbat abordarea asupra Europei.

Mai mulți diplomați au declarat că au observat o dorință mult mai mare a Chinei de a se angaja în discuții cu diplomații europeni în ultimele zile. Beijingul l-a trimis chiar și pe diplomatul veteran Hua Chunying la Bruxelles, spun sursele.

Legăturile dintre Bruxelles și Beijing au fost înghețate, deoarece Uniunea Europeană este nemulțumită de unele aspecte, inclusiv accesul pe piață pentru companiile europene, deficitul comercial masiv al Blocului comunitar și capacitatea excesită de producție a Chinei, mai arată Reuters.

Dar, în pofida faptului că și-a propus o mai mare implicare, China nu a oferit nicio concesie cu privire la aceste probleme și nu a făcut nicio mișcare decisivă, au spus diplomații.

Sursa foto: Shutterstock

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare