Prima pagină » Știri externe » Reuters: România, „una dintre cele mai corupte țări UE”, criticată pentru blocarea arestării lui Șova

Reuters: România, „una dintre cele mai corupte țări UE”, criticată pentru blocarea arestării lui Șova

Reuters: România,
România, "considerată unul dintre cele mai corupte state europene", și-a atras noi critici după ce Senatul a blocat miercuri arestarea lui Dan Șova, comentează agenția Reuters.

„Parlamentarii români au dat aviz cererii procurorilor de arestare a unui fost ministru de Finanțe acuzat de corupție, dar au blocat arestarea altui fost ministru, atrăgând noi critici referitoare la seriozitatea angajamentului de a contracara corupția la nivel înalt”, scrie Reuters.

„Statele Unite, Marea Britanie și Olanda au emis comunicate după decizia Parlamentului român de a nu anula imunitatea fostului ministru al Transporturilor Dan Șova, o decizie care a generat furie și apeluri pe rețele de socializare în vederea organizării de proteste”, continuă agenția Reuters.

„România este considerată unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană, iar sistemul judiciar este supus unei monitorizări speciale (de către UE); cu toate acestea, procurorii și magistrații români au fost lăudați la Bruxelles”, subliniază agenția de presă, notând că, în schimb, Parlamentul României a dat aviz favorabil arestării fostului ministru al Finanțelor Darius Vâlcov.

Senatorii au respins, miercuri, solicitarea procurorilor DNA pentru reținerea și arestarea senatorului PSD Dan Șova în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni și Rovinari. Rezultatul oficial al votului senatorilor în cazul cererii DNA vizându-l pe Dan Șova a fost de 79 de opțiuni „pentru”, 67 „contra”, iar cinci voturi au fost anulate. Ulterior, Dan Șova a anunțat că a luat decizia de a se autosuspenda „din toate funcțiile deținute în cadrul PSD” și a susținut că votul din Senat îi va permite să se apere „așa cum se cuvine”, dacă dosarul său va ajunge în instanță.

Președintele Klaus Iohannis afirma, după ce Senatul a respins cererea DNA de arestare a lui Șova, că nu poate trece cu vederea faptul că Parlamentul a blocat iar o cerere a justiției, arătând că, într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege, iar Parlamentul nu se poate erija în instanță.

Ambasada Olandei a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că urmărește „cu îngrijorare și cu surprindere” evoluțiile privind ridicarea imunității parlamentarilor, mai ales în contextul în care partidele politice și-au luat angajamentul de a lupta împotriva corupției, după ce Senatul a respins, miercuri, cererea DNA de încuviințare a arestării preventive a lui Dan Șova. Și ambasada SUA a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere a unor persoane și că trebuie să se permită anchetarea cazurilor de corupție și aplicarea legii, iar ambasada Marii Britanii a precizat că monitorizează evoluțiile din domeniul justiției, inclusiv deciziile Parlamentului în ceea ce privește imunitatea parlamentară.

Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a fost reținut, miercuri după-amiază, de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri. Cererea DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a fost aprobată, miercuri, de Senat, fiind înregistrate 97 de voturi „pentru”, 48 „împotrivă” și cinci abțineri. Direcția Națională Anticorupție a solicitat, în 19 martie, aviz de la Senat pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, pentru trafic de influență, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

Citește și