REUTERS: Xi Jinping ar fi făcut presiuni la adresa lui Joe Biden pentru ca SUA să își schimbe limbajul referitor la independența Taiwanului

Publicat: 29 10. 2024, 09:26

Președintele Chinei, Xi Jinping, i-ar fi cerut anul trecut președintelui Statelor Unite, Joe Biden, să schimbe limbajul pe care Statele Unite îl folosesc atunci când discută poziția lor cu privire la independența Taiwanului.

Doi oficiali de rang înalt care au informații referitoare la discuțiile dintre Xi și Biden au declarat, în exclusivitate pentru Reuters, că anul trecut, în timpul unei întâlniri între cei doi președinți, Xi și delegația sa i-ar fi cerut lui Biden să modifice limbajul utilizat în declarațiile oficiale despre Taiwan.

China a vrut ca SUA să spună „ne opunem independenței Taiwanului”, mai degrabă decât versiunea actuală, care este că Statele Unite „nu sprijină” independența Taiwanului, au spus sursele, care au vorbit sub protecția anonimatului.

Consilierii lui Xi ar fi repetat solicitarea în lunile următoare, potrivit celor doi oficiali. În pofida insistențelor, Statele Unite au refuzat să facă această schimbare.

După ce jurnaliștii au cerut un punct de vedere, Casa Albă a transmis că, în continuare, Washingtonul nu sprijină independența Taiwanului.

„Administrația Biden-Harris a fost consecventă în ceea ce privește politica noastră de lungă durată referitoare la China”, se arată în răspuns.

Ce spune Beijingul

Reuters a cerut un punct de vedere și de la Beijing, însă răspunsul nu a fost unul clar.

„Ar trebui să adresați această întrebare Guvernului SUA. Poziția Chinei cu privire la problema Taiwanului este clară și consecventă”, a transmis Ministerul chinez de Externe.

Ministerul de Externe din Taiwan a refuzat să comenteze informațiile.

În 1949, Guvernul chinez s-a refugiat pe insula Taiwan, după ce a pierdut războiul civil cu comuniștii conduși de Mao Zedong. Începând de atunci, insula este administrată separat, numele oficial al Taiwanului este „Republica Chineză”. Încă de atunci, atât Guvernul comunist de la Beijing, cât și cel de la Taipei, revendică întreg teritoriul Chinei (atât cel al actualei Republici Populare, cât și cel al Taiwanului, n. red.).

Timp de mulți ani, diplomații chinezi au cerut Statelor Unite să facă schimbări în modul în care se referă la statutul Taiwanului, care rămâne cel mai sensibil domeniu din relațiile dintre SUA și China, notează sursa citată.

Dar o abordare atât de directă la un nivel atât de înalt nu a mai fost documentată până acum, mai notează jurnaliștii.

Statele Unite au întrerupt relațiile oficiale cu Guvernul din Taipei în 1979, dar sunt obligate prin lege să ofere Taiwanului mijloacele de a se apăra. China revendică Taiwanul și nu a exclus niciodată utilizarea forței pentru a aduce insula sub controlul său.

Nu este foarte clar de ce Xi a ales să ridice problema în discuția cu Biden, dar liderul de la Beijing s-a opus vehement unei posibile independențe a Taiwanului, iar Armata chineză și-a intensificat semnificativ activitățile în jurul insulei în ultimii ani.

CITEȘTE ȘI:

TENSIUNI între China și Taiwan. Beijingul organizează un exercițiu militar în apropierea insulei. „Un avertisment dur”

Exporturile CHINEI au încetinit, afectând eforturile de relansare economică ale Administrației Xi Jinping

Sursa foto: Profimedia