Publicația online, care se numește „Palestine” și este publicată de organizația Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA), le cere musulmanilor din lumea întreagă să urmeze „rețeta” oferită pentru detonarea mașinilor-capcană în locuri aglomerate.
Există o listă ce sugerează ținte pentru atacuri individuale sau atacuri teroriste, ce include Times Square din New York, cazinouri și cluburi de noapte din Las Vegas, petroliere și trenuri, Colegiul Militar din Georgia, Academia Forțelor Aeriene americane din Colorado Springs și contractorul din industria apărării General Atomics din San Diego.
„Această rețetă îți oferă capacitatea de a fabrica o mașină-capcană chiar în țări cu o supraveghere și o securitate stricte”, se arată într-un articol, înainte de prezentarea unei „liste de cumpărături” pentru fabricarea unei astfel de bombe.
Există, de asemenea, o listă cu ținte în Marea Britanie care include academia militară și lanțul de magazine Marks and Spencers. Revista cere ca magazinele să fie atacate vinerea, în timpul rugăciunii, astfel încât musulmanii să nu fie afectați.
În ansamblu, AQPA cere vizarea stațiunilor turistice frecventate de israelieni, britanici și americani.
Într-un document de nouă pagini intitulat „Cum să faci o bombă în bucătăria mamei tale”, revista detaliază, alături de imagini, modul de asamblare a unei oale sub presiune similare celei folosite în atentatele de la Boston.
Revista „Palestine” este similară celei denumite Inspire, care încurajează și instruiește recruții jihadiști să desfășoare atacuri individuale în Occident.