Prima pagină » Știri externe » Rezoluțiile regimului nord-coreean pentru 2018. Planul Phenianului, bazat pe „invincibilitate” și „responsabilitate”

Rezoluțiile regimului nord-coreean pentru 2018. Planul Phenianului, bazat pe „invincibilitate” și „responsabilitate”

Rezoluțiile regimului nord-coreean pentru 2018. Planul Phenianului, bazat pe „invincibilitate
Detalii în articol

„Coreea de Nord, un stat strategic incontestabil și putere nucleară în baza Juche (n.a. – ideologia dezvoltată de către fondatorul Kim Il-Sung, bunicul lui Kim Jong-Un), anunță: Nu vă așteptați la nicio schimbare în privința politicii sale. Entitatea sa ca putere invincibilă nu poate fi nici subminată, nici înlăturată”, se arată într-un comunicat transmis de la Phenian, care a fost intitulat >.

Materialul descrie pe larg reușitele regimului Kim Jong-Un din 2017 privind dezvoltarea armamentului, inclusiv a unei rachete balistice intercontinentale capabilă să ajungă în Statele Unite.

„La 29 noiembrie, Coreea de Nord a reușit să lanseze cu succes o nouă rachetă balistică intercontinentală, Hwasong-15, reflectând abilitatea sa imensă ca putere militară de clasă mondială. Acțiunile constante ale Statelor Unite împotriva Coreei de Nord la nivel politic, economic, militar, diplomatic și în toate celelalte domenii, până la sfârșitul acestui an, nu au putut opri nici măcar pentru un moment progresul Coreei de Nord – încrezătoare în succesul cauzei sale. Coreea de Nord, în calitate de stat responsabil cu arme nucleare, se va îndrepta către singurul drum al independenței și al justiției, rezistând în fața tuturor furtunilor de pe această planetă”, se mai arată în comunicat transmis de către KCNA.

În 2017, Coreea de Nord a efectuat zece teste cu rachete balistice și un test nuclear, cel mai mare din istorie. La 4 aprilie, Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică cu rază medie de acțiune, care a aterizat în Marea Japoniei. La 14 și 29 aprilie, Phenianul a efectuat noi teste, dar rachetele balistice lansate au eșuat, fără a părăsi teritoriul nord-coreean. La 14 mai, Coreea de Nord a lansat o rachetă Hwasong-12, despre care specialiștii cred că ar putea avea o rază de până la 4.500 de kilometri, punând în pericol bazele militare americane pe insula Guam.

Cele două teste din luna iulie (4 și 28 iulie), cu rachete Hwasong-14, au demonstrat potențialul Phenianului de a dezvolta prima rachetă balistică intercontinentală. Analiștii cred că aceasta ar putea avea o rază de acțiune de peste 10.000 de kilometri, fiind capabilă să ajungă la New York.

În luna august, a doua testare a rachetei Hwasong-12 a purtat proiectilul peste Japonia, fiind pentru prima dată când o rachetă balistică a zburat peste acest teritoriu, eveniment descris ca o „amenințare fără precedent”. Acest test a fost repetat la 15 septembrie cu o rachetă care a zburat mai mult și a ajuns la o altitudine mai mare decât în luna august, demonstrând o îmbunătățire a razei de acțiune.

La 29 noiembrie, Coreea de Nord a anunțat că a testat cu succes o nouă rachetă balistică intercontinentală care poate transporta un focos nuclear către orice țintă din Statele Unite ale Americii. Racheta ar fi atins o altitudine de aproximativ 4.475 de kilometri – de peste zece ori mai mare decât cea a Stației Spațiale Internaționale – și ar fi parcurs o distanță de 950 de kilometri, în 53 de minute. Experți americani și sud-coreeni susțin că rachetă Hwasong-15, dezvoltată în baza unei tehnologii noi, are capacitatea să ajungă în Statele Unite ale Americii. Totuși, racheta balistică ar avea nevoie de o dezvoltare suplimentară privind revenirea în atmosferă, tehnologia de orientare cu precizie în faza finală și condițiile de transportare a unui focos nuclear.

Testul nuclear desfășurat la 3 septembrie de către Coreea de Nord a fost de departe cel mai mare dintre cele șase efectuate începând din 2006. Testul a declanșat un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade, seism de zece ori mai puternic decât cel înregistrat în testul anterior din septembrie 2016. Estimările privind puterea explozivă sau randamentul dispozitivului nord-coreean au variat de la 100 la 370 de kilotone. Un randament de 100 de kilotone ar face bomba de șase ori mai puternică decât cea folosită asupra orașului Hiroshima în 1945.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești