Prima pagină » Știri externe » Robert De Niro, exclus de la ceremonie pentru că l-a făcut „clovn” pe TRUMP: „Dacă va fi reales, nu va mai pleca niciodată de la Casa Albă”

Robert De Niro, exclus de la ceremonie pentru că l-a făcut „clovn” pe TRUMP: „Dacă va fi reales, nu va mai pleca niciodată de la Casa Albă”

Sursa Foto: Profimedia

Robert De Niro nu va mai fi onorat la ceremonia de decernare a premiilor Asociației Naționale a Radiodifuzorilor. Actorul în vârstă de 80 ani a făcut o serie de comentarii defăimătoare la adresa fostului președinte Donald Trump, recent condamnat. 

Actorul câștigător al premiului Oscar urma să primească marțea viitoare cea mai înaltă distincție individuală a asociației, Premiul Fundației pentru Serviciul Public către America.  El l-a insultat pe Trump cu apelative precum „clovn”, „monstru”,  „un playboy de doi bani” și „dictator șiret”. El a spus că „nu-l poate compara pe Trump nici măcar cu porcii”.

Motivul pentru care Robert De Niro a fost exclus de la ceremonie

Un purtător de cuvânt al asociației a spus:

„Deși susținem ferm dreptul fiecărui american de a-și exercita libertatea de exprimare și de a participa la implicarea civică, este clar că activitățile recente de mare profil ale domnului De Niro vor crea o distragere de la munca noastră filantropică. Domnul De Niro nu va mai participa la eveniment”.

De Niro a spus: „Susțin munca fundației și aș dori să-mi exprim aprecierea și recunoștința pentru ceea ce a făcut și va continua să facă fundația pentru binele nostru comun, și le doresc succes în continuarea”.

De Niro se ceartă cu Trump de 13 ani, scrie Business Insider. Cei doi new-yorkezi au început să se atace verbal după ce Trump a pus la îndoială statutul de cetățean american al fostului președinte, Barack Obama. În afara tribunalului,  De Niro a spus că s-a alăturat campaniei lui Biden pentru că este singura modalitate de a  „ne păstra libertățile”.

De Niro avertizează: Trump va fi noul Putin

Actorul a avertizat că dacă Trump este reales, va deveni un dictator ca Vladimir Putin sau Adolf Hitler, amândoi veniți la putere prin alegeri democratice.

„Dacă Trump se întoarce la Casa Albă, puteți să vă luați adio de la aceste libertăți pe care le considerăm de la sine înțelese. Acesta este momentul să-l oprim, să-l alungăm odată pentru totdeauna. Dacă va fi reales,  vă spun de acum, nu va mai pleca niciodată de la Casa Albă” a spus De Niro.

Actorul a mai declarat că nu-l va interpreta niciodată pe fostul președinte, chiar și dacă ar fi în scop de parodie.

Trump a reacționat furios

Trump a răspuns comentariilor lui De Niro pe platforma sa Truth Social miercuri:

„Nu am știut niciodată cât de mic, atât mental cât și fizic, era  fostul actor Robert De Niro. Azi, De Niro, care suferă de un caz incurabil de Sindromul tulburării Trump, cunoscut în comunitatea medicală drept TDS, a fost întâmpinat, în afara tribunalului, cu o forță mult mai mare decât Stânga Radicală.  MAGA”. 

Trump a postat ulterior un videoclip deep-fake în care De Niro vorbește la tribună: „Vorbesc cu voi astăzi pentru că sunt un om speriat, un actor ratat cu multe schelete în dulap. Oameni ca mine au nevoie de Joe Biden și de putere nu pentru că el ar fi mai bun, ci pentru că împărtășește aceleași pervertiri bolnave”.

Citește și: Robert De Niro, împotriva lui Donald Trump. Cum l-a criticat „NAȘUL” pe fostul președinte american

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O nouă explozie la Moscova, pe strada unde a fost asasinat generalul Sarvarov: Cel puțin 3 persoane ucise
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?