Român găsit mort din cauza frigului, în Italia. Oamenii au trecut nepăsători pe lângă cadavrul bărbatului

Publicat: 18 02. 2022, 20:28
Fotografie cu caracter ilustrativ

Un român din Italia a fost găsit mort joi pe o stradă din Padova, învelit doar cu câteva cartoane.

Potrivit medicilor, bărbatul a murit, cel mai probabil, din cauza temperaturilor scăzute, informează realitatea.net.

Potrivit presei din Peninsulă, ultimul domiciliu stabil al românului era la Cerignola, în Puglia, iar nimeni nu știe cum de acesta a ajuns la Padova.

Bărbatul a murit în noaptea de miercuri spre joi, în apropierea unor tomberoane de gunoi, învelit doar cu niște cartoane, care nu au fost suficiente pentru ca acesta să se încălzească pe timpul nopții.

Nimeni nu s-a oprit pentru a vedea ce se întâmplă cu bărbatul

În dimineața zilei de joi, zeci de oameni care au trecut prin zonă l-au ignorat pe român, trecând nonșalanți pe lângă trupul neînsuflețit al acestuia, acoperit parțial cu cartoane.

În cele din urmă, cadavrul a fost descoperit de o patrulă a Poliției Locale, care a decis să verifice starea bărbatului. În acel moment, polițiștii au realizat că bărbatul era mort de cel puțin câteva ore. El avea în buzunar toate actele personale, inclusiv documente medicale care arătau că românul suferea de tuberculoză.

La fața locului a fost chemată o ambulanță, însă medicii nu au mai putut face nimic, ci doar să constate decesul românului.

Corpul neînsuflețit a fost dus la morgă, fiind pus la dispoziția autorității judiciare. Autoritățile încearcă acum să dea de rudele românului.