Prima pagină » Știri externe » Români blocați în Valencia. MAE: O altă aeronavă va fi trimisă pentru a opera zborul

Români blocați în Valencia. MAE: O altă aeronavă va fi trimisă pentru a opera zborul

Români blocați în Valencia. MAE: O altă aeronavă va fi trimisă pentru a opera zborul
FOTO - caracter ilustrativ: Mediafax FOTO

După ce zeci de români nu au putut să pornească, încă de marți, de la Valencia spre București cu o aeronava Wizz Air, Ministerul Afacerilor Externe anunță că o altă aeronavă va fi trimisă pentru a-i aduce acasă.

Consulatul României la Castellon de la Plana a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă compania aeriană Wizz Air și pe lângă autoritățile aeroportuare din Valencia în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la situația pasagerilor și pentru a se asigura că le sunt respectate drepturile, a transmis MAE, miercuri, printr-un comunicat de presă.

Potrivit Digi24, care citează reprezentanții companiei, pasagerii români au putut pleca marți din Spania după ce zborul Wizz Air W6 3186 de la Valencia către București din data de 18 februarie a fost reprogramat pentru miercuri după ce aeronava a necesitat o verificare tehnică neprevăzută.

MAE anunță că, potrivit datelor obținute de reprezentanții oficiului consular, o altă aeronavă va fi trimisă pentru a opera zborul, în cursul zilei de miercuri.

„Reprezentanții oficiului consular au reiterat obligația de respectare de către operatorul de zbor a dispozițiilor legale privind drepturile pasagerilor conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, care prevede și procedura de obținere de compensații de către pasagerii afectați”, subliniază MAE.

Consulatul României la Castellon de la Plana menține contactul atât cu pasagerii cât și cu reprezentanții companiei aeroportuare, în vederea soluționării situației, a tarnsmis MAE.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și