Prima pagină » Știri externe » Românii aflați la schi în Bansko, Bulgaria, vor fi apărați în caz de nevoie de polițiștii români

Românii aflați la schi în Bansko, Bulgaria, vor fi apărați în caz de nevoie de polițiștii români

Românii aflați la schi în Bansko, Bulgaria, vor fi apărați în caz de nevoie de polițiștii români
Polițiști din România și din Grecia vor patrula începând cu data 18 decembrie pe străzile din Bansko, cea mai mare stațiune montană de iarnă din Bulgaria, aflată la poalele Munților Pirin.

Polițiști din România și din Grecia vor patrula începând cu data 18 decembrie pe străzile din Bansko, cea mai mare stațiune montană de iarnă din Bulgaria, aflată la poalele Munților Pirin.

Astfel, opt polițiști români vor desfășura activități de ordine și de siguranță publică alături de colegii bulgari și de cei greci, potrivit unui acord semnat la finalul lunii iunie a anului 2010 de șeful Poliției Române și de secretarul general al Ministerului de Interne din Bulgaria, comisar -șef Kalin Georgiev.

„În cazul în care se vor afla turiști bulgari în stațiunile montane românești există posibilitatea ca și colegii bulgari să fie transferați aici”, a declarat pentru gândul comisarul de Poliția, Raluca Seucan.

Polițiștii români vor avea, de asemenea, responsabilitatea de a coopera și de a acorda asistență în cadrul activităților specifice și vor relaționa, în principal, cu românii care se vor afla în această perioadă în stațiunea Bansko, potrivit unui comunicat emis de Poliția Română.

Acțiunile comune se vor desfășura în patru perioade, mai exact:

18 decembrie 2012 – 15 ianuarie 2013;

15 ianuarie – 12 februarie 2013;

12 februarie – 12 martie 2013;

12 martie – 31 martie 2013.

În fiecare dintre aceste etape vor fi desemnați câte doi polițiști români care vorbesc limba bulgară.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului