Romii au furat un tanc rusesc, în sudul Ucrainei
Un grup de locuitori romi din regiunea ucraineană Kherso ar fi furat, sâmbătă noapte, un tanc al ocupanților ruși, potrivit presei din Ucraina.
Forțele ruse au rămas fără vehiculul de luptă în satul Lyubimovka din regiunea Kherson din sudul Ucrainei.
„În afară față de munca eroică a Forțelor Armate ale Ucrainei, civilii, inclusiv romii, vin în ajutor”, scrie publicația de limbă ucraineană și rusă Unian.ua.
„Romii au furat un tanc în satul Lyubimovka. Repetăm. Romii. Tanc. Furat. De la ruși”, a scris un locuitor din zonă pe rețelele de socializare.
Vladimir Putin a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu, să ridice gradul de alertă pentru forțele nucleare, după ce el a acuzat „declarații agresive din partea țărilor NATO”, informează Reuters.
„Dragi colegi, vedeți acțiunile neprietenoase ale țărilor din Vest în ceea ce privește partea economică, despre care știm cu toții, dar înalții oficiali NATO se exprimă agresiv la adresa Federației Ruse, motiv pentru care ordon ministerului apărării și șefului marelui stat major să treacă forțele de descurajare ale Armatei într-un regim special de alertă”, a spus Putin.
A patra zi de război
Bombardamentele și atacurile Rusiei în Ucraina au avut ca țintă zonele marilor orașe Kiev și Harkov în noaptea de sâmbătă spre duminică. Un gazoduct a fost lovit de un atac în al doilea cel mai mare oraș – Harkov precum și un bloc de locuințe, o femeie căzând victimă.
Potrivit oficialilor locali, rușii au intrat în oraș duminică dimineața, însă după prânz orașul era din nou sub control ucrainean.
În capitala Kiev, forțele armate ale Ucrainei spun că sunt în control. Un depozit petrolier de la sud de oraș a luat foc după ce a fost lovit de un atac.