Candidatul republican la președinție Mitt Romney a ridiculizat vineri „atacuri meschine” din partea președintelui Barack Obama, afirmând că locatarul Casei Albe se amuză cu jocuri de cuvinte în loc să își justifice programul pentru un al doilea mandat, relatează AFP.
Romney răspundea astfel ironiilor adversarului său democrat, care l-a acuzat că suferă de „romnezie”, o critică la adresa oportunismului republicanului lansată înaintea ultimei dezbateri prezidențiale televizate de luni.
Programul său s-a limitat la „atacuri meschine și jocuri de cuvinte stupide”, a declarat el în fața a peste 8.500 de persoane la Daytona Beach (Florida, sud-est), în contextul în care cei doi candidați la președinție se află în plină campanie electorală, cu 18 zile înainte de alegerile prezidențiale.
„Campania lui Obama este incredibil de îngustă. Aceasta este o țară mare, cu șanse mari și provocări mari, iar ei nu au încetat să vorbească despre lucruri tot mai mărunte”, a continuat el.
„Ei nu au niciun plan pentru viitor, niciun plan pentru America, niciun plan pentru al doilea mandat. Acesta este un lucru bun. Nu vor avea un al doilea mandat”, a declarat el, în aplauzele susținute ale participanților la reuniune.
Joi seara, la New York, Barack Obama a glumit pe seama unor schimbări recente de poziție ale lui Mitt Romney, în urma unei campanii anterioare foarte conservatoare.
„Trebuie să dăm un nume acestei boli de care suferă. Eu cred că se numește «romnezie»!”, a declarat președintele, declanșând o explozie de râs în public.
Romney și-a întrebat, în schimb, auditoriul dacă vrea să susțină încă patru ani un șomaj puternic și salarii reduse.
„Putem să mai suportăm încă 18 zile cu președintele Obama”, a spus candidatul. „Dar nu putem să mai suportăm încă patru ani și, de aceea, îl vom înlocui în 18 zile”, a continuat el.