Banca Rusiei a intensificat vânzările de valută, cele mai recente date arătând că pe 24 octombrie instituția a vândut 2,44 miliarde de dolari, transmite Bloomberg.
Rubla a scăzut marți cu 0,4%, la 47,6089 unități față de un coș dolar-euro, declinul din acest an atingând 19%.
Randamentul obligațiunilor guvernamentale pe termen de 10 ani a urcat cu 0,09 puncte procentuale, la 9,94%, aproape de maximul ultimilor cinci ani, după ce Ministerul rus de Finanțe a anunțat că anulează pentru a treia oară o vânzare de obligațiuni care urma să aibă loc miercuri, din cauzaa condițiilor dificile din piață.
Deficitul de dolari din piață a fost amplificat de impactul sancțiunilor occidentale impuse Rusiei din cauza conflictului din Ucraina și de scăderea cotației petrolului.
Rusia se îndreaptă spre liberalizarea cursului rublei până în 2015, dar banca centrală a refuzat să comenteze pe această temă.
Rezervele valutare ale Rusiei au scăzut cu 68 de miliarde de dolari în acest an, atingând pe 17 octombrie nivelul de 443,8 miliarde de dolari, cel mai redus nivel după 2010.