Prima pagină » Știri externe » Rudele emirului din Kuweit condamnate la ani grei de închisoare. Motivul instanței

Rudele emirului din Kuweit condamnate la ani grei de închisoare. Motivul instanței

Rudele emirului din Kuweit condamnate la ani grei de închisoare. Motivul instanței
Trei membri ai familiei regale din Kuweit au fost condamnați la cinci ani de închisoare fiecare pentru insulte aduse unor judecători de rang înalt, pe care ar fi încercat să-i intimideze publicând înregistrări video false în care îi acuzau de luare de mită, relatează Associated Press.

Pe lângă cei trei membri ai familiei regale, luni au mai fost condamnați patru susținători ai acestora.

Ei au fost acuzați inițial de insultarea șeicului Jaber Al Ahmad Al Sabah și că au realizat înregistrări false prin care incriminau judecători de rang înalt.

Printre cei condamnați se află șeful Agenției Naționale de Securitate, Athbi al-Fahad Al Sabah, nepotul monarhului.

În documentul sentinței pronunțate obținut de Associated Press marți, există referiri la conversații de pe aplicația WhatsApp purtate între condamnați despre planul de a publica anonim înregistrări video false pe Twitter prin care suprindeau așa-ziși judecători de rang înalt în timp ce primeau mită.

Dintre ceilalți patru complici, trei au primit câte o pedeapsă de cinci ani de închisoare, iar al patrulea una de zece ani.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum