Rusia a blocat, la ONU, proiectul de rezoluție care condamnă atacul chimic din Siria
Rusia a utilizat dreptul de veto pentru a bloca proiectul de rezoluție care prevedea condamnarea atacului, solicitând o investigație urgentă.
Este a opta oară când Rusia blochează un proiect de rezoluție care condamnă Administrația Bashar al-Assad.
Administrația Donald Trump susține că regimul de la Damasc a comis atacul chimic din provincia Idlib, soldat cu 89 de morți. În replică, armata americană a lansat un atac cu rachete asupra unei baze militare din Siria. Deocamdată, nu a avut loc nicio investigație independentă în acest caz.
Vladimir Putin, președintele Rusiei, a reiterat, marți, că Administrația Bashar al-Assad nu a comis niciun atac chimic, argumentând că Statele Unite invocă pretexte similare cu cele care au avut rolul de a justifica, în 2003, intervenția în Irak, unde nu au fost găsite arme neconvenționale.
Statele Unite și alte țări occidentale oferă susținere insurgenților aflați în conflict cu regimul Bashar al-Assad.
Rusia și Iranul sunt principalii susținători ai Administrației autoritariste de la Damasc.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește 270.000 de morți.