Rusia a cerut explicații țărilor din Balcani, după ce a fost „bombardată” cu fructe

Publicat: 28 11. 2014, 21:17

Exporturile Bosniei – principala țintă a acestor avertismente – către Rusia s-au triplat în 2014.

Începând din ianuarie și până în septembrie 2014, această țară a exportat pe piața rusească 3.123 de tone de fruicte și legume, față de 1.014 tone în aceeași perioadă din 2013, potrivit unor date furnizate de către autoritățile rusești.

Creșterea exporturilor a fost deosebit de puternică la mere și pere, cu 2.066 de tone exportate în perioada ianuarie-octombrie 2014, față de doar zece tone în aceeași perioadă din 2013.

„Esențialul a fost exportat în septembrie și octombrie”, adică după intrarea în vigoare a embargoului rusesc, a declarat pentru AFP Ratko Kovacevici, un reprezentant bosniac.

În plus, importul de către Bosnia a aproximativ 7.000 de tone de mere din Uniunea Europeană (UE) în septembrie și octombrie, față de 320 de tone în aceeași perioadă din 2013, spune multe despre aceste afaceri.

De la începutul crizei ucrainene, UE și Statele Unite au impus în mai multe rânduri sancțiuni Rusiei, pe care o acuză de întreținerea conflictului din estul Ucrainei.

Rusia a ripostat impunând în august un embargo asupra produselor alimentare provenind din țări care o sancționează.

Moscova nu ascunde faptul că ar vrea să vadă că țările din Balcani care doresc să adere la UE – dar care nu au adoptat sancțiuni împotriva Rusiei – ignoră recomandările Bruxelles-ului de a nu profita de emargo pentru a a-și crește exporturile pe piața rusească.

Președintele rus Vladimir Putin a invitat în octombrie Serbia – ale cărei exporturi de produse alimentare către Rusia reprezintă doar 0,2% din importurile rusești de alimente – să profite „de un moment bun (…) pentru a-și face loc pe piața rusească”.

– Rușii, suspicioși față de exporturile din Macedonia și Albania

Însă Moscova pare hotărâtă să examineze cu foarte mare atenție livrările provenind din țările balcanice, al căror principal partener comercial este UE.

Sunt vizate în special Macedonia și Albania.

Rusia cere ca Bosnia și aceste două țări – care nu sunt vizate de embargoul rusesc – să-i prezinte în cel mai scurt timp date despre producția agricolă din 2014.

Moscova a trimis recent aproximativ 20 de tone de mere către Macedonia – ale cărei exporturi către Rusia au crescut cu 20% în 2014, în decurs de un an -, apreciind că ar fi de origine grecească, o țară membră UE.

Agricultorii bosnieci, care au perceput embargoul rusesc impus UE ca pe o șansă, sunt îngrijorați și se tem de măsuri de retorsiune rusești.

„În aceste afaceri de reexportare, traficanții vor câștiga bani repede, iar noi, producătorii, vom suferi”, declară Dragoja Dojcinovici, președintele unei asociații a producătorilor de fructe.

Analistul economic bosniac Igor Gavran crede că autoritățile locale este necesar să acționeze rapid pentru a oferi asigurări Rusiei.

„Dacă această situație a sancțiunilor reciproce între UE și Rusia persistă, anul viitor va reprezenta o ocazie excelentă pentru producătorii noștri”, a declarat el pentru AFP.

Atente să păstreze deschisă ușa către piața rusă, guvernele albanez și macedonean s-au grăbit să asigure Moscova că mărfurile exportate provin din țările lor.

„Autoritățile rusești se tem de o ocolire a embargoului (…), dar documentele pe care le-am prezentat vor convinge Moscova că totul s-a făcut respectând regulile”, a declarat pentru AFP ministrul albanez al Agriculturii Edmond Panariti.

În opinia economistei Svetlana Cenici, datele confirmă faptul că au fost comise abuzuri.

„Toate țările suspecte din Balcani produc și exportă atât de puțin raportat la nevoile pieței rusești, încât orice inițiativă de a le utiliza ca intermediari ar bate imediat la ochi”, spune ea.